Antena 3 CNN Actualitate Incendii de proporţii în Franţa şi Spania

Incendii de proporţii în Franţa şi Spania

Incendii de proporţii în Franţa şi Spania
05 Iul 2007   •   13:17

Incendiile fac din nou ravagii în Franţa. Peste 1.000 de hectare de pădure au fost devastate în sud-estul ţării, din cauza focului care s-a extins rapid, ajutat de vântul puternic. Cele mai afectate au fost câteva staţiuni de pe Coasta de Azur, unde mii de turişti şi localnici au fost evacuaţi de urgenţă. Zeci de echipaje de pompieri au fost mobilizate pentru a stinge flăcările. Şi în departamentul Var, unde incendiile au distrus, săptămâna trecută, peste 500 de hectare de teren, au fost mobilizaţi zeci de pompieri şi mai multe elicoptere. Incendiile au afectat chiar şi traficul rutier, după ce focul a ajuns în apropierea unei importante autostrăzi din regiune.

În acelaşi timp, autorităţile spaniole au intrat în alertă, din cauza primului incendiu de proporţii al acestei veri. Cel puţin 3.000 de persoane au fost evacuate în Catalonia, în nord-estul ţării. 28 de echipaje de pompieri au fost mobilizate pentru a stinge flăcările.

Antena 3

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close