Antena 3 CNN Actualitate Incendiu în Capitală. Trei case şi mai multe anexe gospodăreşti, distruse după ce au fost cuprinse de flăcări

Incendiu în Capitală. Trei case şi mai multe anexe gospodăreşti, distruse după ce au fost cuprinse de flăcări

Incendiu în Capitală. Trei case şi mai multe anexe gospodăreşti, distruse după ce au fost cuprinse de flăcări
Sursa foto: Foto: INTACT Images
03 Feb 2013   •   09:24

Trei case şi mai multe anexe gospodăreşti au fost distruse în totalitate într-un incendiu ce a avut loc în această dimineaţă, în sectorul 2 din Capitală. Incendiul a avut loc în apropiere de zona Mihai Eminescu. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Incendiul a fost anunţat în jurul orei 5.50, pe strada Theodor Doda din sectorul 2 al Capitalei. Cel care a dat alarma a fost unul din proprietari, care a văzut flăcările ieşind de sub acoperiş. Pentru că locuinţele erau lipite una de cealaltă, focul s-a extins cu repeziciune.

Pentru că pe stradă nu era nici un hidrant, pompierii şi-au alimentat autospecialele cu apă de pe o altă stradă.

La faţa locului, pompierii au descoperit mai multe instalaţii electrice improvizate, atât la curent cât şi la mijloacele de încălzire a locuinţelor, propice izbucnirii focului.

Criminaliştii vor stabili în această dimineaţă cauza pe baza probelor strânse la faţa locului.

×
Subiecte în articol: incendiu
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close