Antena 3 CNN Actualitate Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa. Şapte morţi, 113 de persoane evacuate

Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa. Şapte morţi, 113 de persoane evacuate

Este incendiu în aceste momente la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa. Pompierii intervin de urgenţă.

Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa. Şapte morţi, 113 de persoane evacuate
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Oct 2021   •   13:40

Update 14:00: Şi ministrul de Interne, Lucian Bode, confirmă 7 decese.

Update 13:30 Procurorul de caz indică 7 morţi, nu 9 cum a indicat poliţia şi ministrul Sănătăţii.  

Șeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Mihail Amarandei, a declarat că la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța - unde 9 pacienți au murit în incendiul de la ATI - au fost făcute controale în luna februarie și au fost descoperite nereguli de ordin tehnic şi organizatoric. Unitatea medicală avea termen până la finalul anului să rezolve acele probleme, însă ISU nu a mai verificat dacă s-a și întâmplat asta.

Update 11:30 S-a inceput cercetarea pentru: ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa si distrugere. Dosarul a fost preluat de catre Parchetul Tribunalului Constanţa.

Update 11:20 Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, Anamaria Iancu, toţi pacienţii au fost evacuaţi. Cei dependenţi de oxigen au fost direcţionaţi spre alte spitale. O parte dintre cei stabili au rămas la spital, alţii au fost redirecţionaţi către alte unităţi medicale. Cadrele medicale se ocupă în acest moment de avaluarea pacienţilor rămaşi la spital.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

De la nivelul ISU Constanţa au fost mobilizate la locul intervenției 10 echipaje stingere, 1 descarcerare, 2 autoscări, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 1 spital mobil, 8 ambulanțe SMURD tip B2, 1 ambulanță SMURD tip C.

Totodată, de la nivelul Serviciului Județean de Ambulanță au intervenit 10 ambulanțe.

Update 11:00 Incendiul a fost lichidat la ora 10:55. 113 de persoane au fost evacuate, din care 50 la alte spitale.
Premierul a fost informat despre incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța și continuă să țină legătura cu reprezentanții MAI, Ministerul Sănătății și cei ai prefecturii Constanța. În acest moment, este activată o celula de criză la MAI pentru a coordona intervenția și a se asigura că sunt evacuați pacienții și că sunt locuri pentru ei în alte spitale.
Premierul Florin Cîțu i-a solicitat secretarului de stat Raed Arafat să meargă la fața locului pentru a se asigura că operațiunile de acolo se desfășoară fără probleme.

Incendiul ar fi pornit de la un prelungitor care a făcut scurt-circuit, în secţia de Terapie Intensivă. Spitalul Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța are o vechime de 70 de ani. 

Update 10:30 Potrivit surselor MAI, s-au înregistrat patru decese. Potrivit surselor Antena 3 sunt 9 morţi, toţi de la secţia de Terapie Intensivă.

Prefectul judeţului a confirmat decesul a patru persoane.

De la ISU Călăraşi se trimit în sprijin 7 ambulanțe SMURD și 1 autospecială pentru transport victime multiple, iar de la ISU Ialomiţa se deplasează 1 ambulanță SMURD și 1 autospecială pentru transport victime multiple.

Ştire iniţială

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a fost solicitat să intervină vineri dimineaţă la Spitalul de Boli Infecțioase din municipiul Constanţa. 

În aceste momente, pacienții sunt evacuați, unii dintre ei pe geam. La fața locului, au fost trimise mai multe echipaje SAJ și SMURD.

A fost activat Planul Roşu de intervenţie, dar și Planul Alb de intervenţie specific unităţilor sanitare.

Focul se manifestă la secția de Terapie Intensivă. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum. Se pare că incendiul a fost declanşat de o defecţiune pe secţia de Terapie intensivă.

Potrivit primelor informaţii, toate cele zece paturi de la Secția de Terapie Intensivă erau ocupate. 



Pacienții în stare gravă vor fi transferați la Spitalul Municipial Medgidia. Restul pacientilor vor fi împărtiți în unitățile spitalicesti unde sunt locuri. Conform col. dr. Aurel Trană, stadionul Portul unde se află cortul special amenajat pentru cazurile COVID-19 ar fi trebuit activat de luni cu 100 de paturi. El a declarat că, în caz de nevoie el, va putea fi deschis mai devreme pentru a primi pacienții de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, scrie Ziua de Constanţa

Ministerul Sănătăţii nu a avut încă nicio reacţie.

La faţa locului este haos, transmite corespondentul Antena 3. Traficul în zonă este blocat. 

Oamenii sunt speriaţi, nu ştiu ce se întâmplă. Mulţi pacienţi s-au salvat singuri, ieşind din spital fără sprijin.

×
Subiecte în articol: Constanța incendiu
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close