Momente de panică într-un avion Ryanair. Un român a forțat o ieșire de urgență și aproape a reușit să tragă trapa de siguranță în timp ce aeronava era în manevră de aterizare.
Întreg echipajul a intervenit, chiar și căpitanul.
Incidentul s-a întâmplat la 4000 de metri altitudine.
„S-au aprins becurile. Comandantul a fost înștiințat prin panoul de comandă. El a dezlegat, a descătușat acel lacăt de siguranță.. Presupunând că reușea să scoată trapa afară, nu mureau pasagerii, dar s-ar fi creat un curent incredibil de mare”, a spus Sorin Stoicescu, expert aviație.
„Ryanair nu este la primul incident de acest tip. O cursă din ianuarie a avut aceeași surpriză. Un pasager a deschis ușa de urgență și s-a urcat cu tot cu bagaj pe unul dintre planurile avionului, de unde a fost foarte greu de dat jos”, a mai adăugat el.