Antena 3 CNN Actualitate Inedit Deșeuri produse de oameni au fost găsite pe Marte

Deșeuri produse de oameni au fost găsite pe Marte

Perseverance, roverul marțian al Agenției spațiale americane, NASA, a anunțat recent că a depistat pe Planeta Roșie gunoi de proveniență umană.

Deșeuri produse de oameni au fost găsite pe Marte
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Iun 2022   •   11:38

"Echipa mea a observat ceva neașteptat: o bucată de pătură izotermă, despre care se crede că ar proveni de la etajul descendent cu ajutorul căruia am aterizat pe planetă în 2021", este textul unui anunț postat pe contul Twitter al Perseverance.

Perseverance a ajuns pe Marte în februarie 2021.

De atunci, roverul a cercetat craterul Jezero în căutarea urmelor de viață extraterestră.

A găsit, în schimb, resturi ale activității umane care a făcut posibilă trimiterea sa pe planetă.

Pătura termică, posibil purtată de vânturile marțiene

Echipa Perseverance s-a declarat surprinsă să găsească restul de pătură izotermă în locul menționat de rover, dat fiind că acesta a aterizat într-o zonă situată la 2 kilometri distanță.

O ipoteză este că deșeul a fost purtat de vânturile marțiene.

Păturile izoterme sunt folosite pentru a controla temperaturile extreme din spațiu iar Perseverance a fost învelit în acest tip de folii înainte de lansarea de pe Pământ.

Nu este singurul caz documentat în care sunt depistate pe Marte deșeuri produse de om.

În luna aprilie, elicopterul Ingenuity al NASA a fotografiat echipamentul căzut la sol atunci când Perseverance a aterizat.

Este vorba de parașuta și de conul de protecție care au permis coborârea în siguranță a roverului, în data de 18 februarie 2021.

Oriunde se duc, oamenii lasă gunoi în urmă. Chiar și în spațiu

Gunoiul de pe Marte reaprinde discuțiile despre efectele colaterale ale explorării spațiului cosmic: pe măsură ce oamenii lansează noi misiuni spațiale, acestea lasă deșeuri în urmă.

Reziduurile includ parașute și chiar carcase întregi.

Senzorii rețelei globale de supraveghere spațială a Departamentului de Apărare al SUA urmăresc în prezent peste 27.000 de bucăți de resturi spațiale care orbitează în jurul Pământului, menționează NASA.

"În vecinătatea Pământului se află mult mai multe resturi, prea mici pentru a fi urmărite, dar suficient de mari pentru a amenința zborurile spațiale umane și misiunile robotizate.

Deoarece atât resturile, cât și nava spațială călătoresc pe orbita joasă a Pământului la viteze extrem de mari, de ordinul a mai mulți kilometri pe secundă, chiar și un impact cu o bucată mică de 'gunoi spațial' ar putea crea mari probleme", arată agenția spațială americană.

Foto: elicopterul Ingenuity în primul zbor efectuat pe Marte, în data de 19 aprilie 2021

×
Subiecte în articol: Marte Perseverance deseuri oameni
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close