Antena 3 CNN Actualitate INTERVIU. Un medic italian dă sfaturi României pentru a gestiona criza provocată de COVID-19. "Pierdeți mulți pacienți..."

INTERVIU. Un medic italian dă sfaturi României pentru a gestiona criza provocată de COVID-19. "Pierdeți mulți pacienți..."

Claudia Simion
1 minut de citit Publicat la 23:47 31 Iul 2020 Modificat la 23:47 31 Iul 2020
o_1eeja0q3mqi414ss1fa51qbbqq4b.jpg

"De două luni nu mai avem niciun pacient care să fie la secțiile ATI", a dezvăluit medicul din Italia, în cadrul unui interviu acordat Sabrinei Preda și lui Sergiu Cora pentru Antena 3.

Cât de importantă este testarea? Cine beneficiază de teste gratuite covid?

"La început, testarea s-a făcut extins în focare și la persoanele izolate. A fost extrem de important să testăm cadrele medicale. Prin testarea sistematică a cadrelor medicale am prevenit răspândirea coronavirusului în spital. Așa i-am putut izola pe cei care erau pozitivi. Testarea vă ajută să izolați focarele inițiale. În prezent testăm. Iar în viitor, în septembrie și octombrie, testele vor fi foarte importante pentru a putea face diferența între coronavirus și alți viruși respiratori, care ne așteptăm să domine, cum ar fi grija și pneumoniile. În toamnă va fi foarte importantă testarea pentru a-i putea separa pe pacienții cu COVID-19 de ceilalți pacienți care vor fi predominanți", a dezvăluit medicul.

În ceea ce-i privește pe pacienții asimptomatici, aceștia sunt izolați acasă, nu în spital, a mai spus cadrul medical. "În spital îi ținem doar pe pacienții care au nevoie de internare".

INTERVIU. Un medic italian dă sfaturi României pentru a gestiona criza provocată de COVID-19. "Pierdeți mulți pacienți..."

Ce ar trebui să facă România pentru a controla situația

Medicul italian a venit cu o serie de recomandări pentru România, în contextul în care situația s-a înrăutățit dramatic în țara noastră, în ultimele săptămâni.

"Pierdeți mulți pacienți și pentru a opri acest lucru, în primul rând trebuie să reorganizați spitalele, să faceți secții de reanimare, să-i pregătiți pe toți doctorii și asistentele să-i poată îngriji pe pacienții cu COVID-19. Așa puteți să nu aglomerați secțiile de terapie intensivă. Aglomerând secțiile A.T.I. ajungeți să pierdeți mulți pacienți. Acesta este mesajul principal. Spitalele trebuie reorganizate, astfel încât la un pat de terapie intensivă să existe 9 paturi pentru reanimare. Aceasta trebuie să fie proporția", a transmis medicul.

×
Etichete: Italia România
x close