Antena 3 CNN Actualitate Învăţătoarea elevului înecat la Felix în 2010, condamnată la închisoare şi somată să plătească despăgubiri

Învăţătoarea elevului înecat la Felix în 2010, condamnată la închisoare şi somată să plătească despăgubiri

Învăţătoarea elevului înecat la Felix în 2010, condamnată la închisoare şi somată să plătească despăgubiri
Sursa foto: Foto: Mediafax
23 Mai 2012   •   20:14

O învăţătoare a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare după ce unul dintre elevii săi, pe care l-a lăsat nesupravegheat, s-a înecat  într-un bazin cu apă termală în 2010, în timpul unei excursii la Băile Felix. În plus, învăţătoarea şi şcoala trebuie să plătească familiei copilului daune de 4 miliarde de lei vechi.

Sentinţa, dată de Tribunalul Oradea, nu este definitivă.

Potrivit conducerii şcolii, juriştii instituţiei au făcut recurs la soluţia Judecătoriei Oradea, urmând ca acesta să se judece la Curtea de Apel Bihor în 5 iunie.

Directorul Grupului Şcolar Vinga, Petru Lengyel a declarat la recurs îl va chema ca martor pe medicul copilului decedat, pentru a demonstra că acesta suferea de epilepsie.
   
"Familia a ascuns şcolii faptul că elevul suferea de epilepsie. Sperăm că instanţa va ţine cont de acest fapt şi va anula aceste despăgubiri sau cel puţin le va reduce la un nivel rezonabil", a afirmat Legyel.
   
La rândul său, învăţătoarea Simona Hepeş, care predă în continuare la aceeaşi şcoală, a declarat că nu se consideră vinovată de producerea tragediei şi că dacă ar fi ştiut că elevul era bolnav, îl primea în excursie doar alături de un însoţitor din familie.

×
Subiecte în articol: inchisoare cu suspendare Oradea epilepsie
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close