Antena 3 CNN Actualitate Ion Cristoiu, ipoteză incendiară: Klaus Iohannis boicotează referendumul

Ion Cristoiu, ipoteză incendiară: Klaus Iohannis boicotează referendumul

Ion Cristoiu, ipoteză incendiară: Klaus Iohannis boicotează referendumul
20 Mai 2019   •   10:52

Jurnalistul Ion Cristoiu susține că președintele Klaus Iohannis își boicotează propriul referendum prin faptul că îi îndeamnă să vină la urne doar pe cei care vor zice ”DA”, însă îi ignoră total pe cei care vor zice ”NU”. Cristoiu arată că interesul președintelui este ca, în primul rând, să vină cât mai mulți oameni la vot și doar așa va avea un răspuns clar din partea românilor.

”Ca și Administrația prezidențială, conducerea PNL consideră boicotare faptul că televiziunile nu organizează dezbateri despre Referendum, ba mai mult că nu îndeamnă rom'nii să vină la vot.

De boicot ar putea fi acuzat chiar PNL.

Pe site-ul oficial al PNL Referendumul nu există.

Ar fi fost normal ca Referendumului să i se fi dedicat o rubrică măcar.

Acuzația cu neîndemnatul mărturisește că Ludovic Orban nu cunoaște Legea. Prezența la Referendum e unul dintre rezultate. Televiziunile, presa, pot organiza dezbateri despre tema Referendumului, firește pro și contra, dar nu pot îndemna să se vină la vot. Asta ar însemna situarea de partea Președintelui în bătălia electorală care e Referendumul.

Lui Klaus Iohannis i-a urmat una dintre friptruistele din CNA, Dorina Rusu, grăbită să-și exprime din nou slugărnicia, pentru că Klaus Iohannis a pricopsit-o cu o funcție pe care n-ar fi obținut-o în veci, dacă ar fi să ne gîndim după meritele profesionale. Și distinsa a pus pe seama CNA absența Referendumului din dezbaterile electorale de la televiziuni, de la radiouri și în general din audio vizual.

Așa cum arătam mai sus, nu doar televiziunile, dar și ziarele, site-urile de știri, inclusiv cele prezidențiale, nu se ocupă de Referendum.

Boicototează presa Referendumul convocat de Președinte?

Nici vorbă.

Cel care boicotează Referendumul e chiar Președintele Rom'niei!” scrie Ion Cristoiu, pe blogul personal.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close