Antena 3 CNN Actualitate Iordache, după protestul din Piaţa Victoriei: Forţele de ordine şi-au făcut datoria

Iordache, după protestul din Piaţa Victoriei: Forţele de ordine şi-au făcut datoria

Iordache, după protestul din Piaţa Victoriei: Forţele de ordine şi-au făcut datoria
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3
de S.T.    |    21 Iun 2018   •   16:21

Deputatul PSD Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a declarat joi că forțele de ordine și-a făcut datoria la protestele din Piața Victoriei.

„Eu cred că forţele de ordine şi-au făcut datoria. Forţele de ordine trebuie să păstreze nişte condiţii minimale pentru cei care vor să poată circula. Dacă eu sau dvs vrem să trecem prin acea zonă şi nu avem nimic de a face cu protestele, de ce ni se încalcă dreptul de liberă circulaţie? Dacă vor să protesteze, am înţeles că este un spaţiu acolo, pot protesta, pot să spună ce nemulţumiri au”, a afirmat Iordache, întrebat de protestul de miercuri seara din Piaţa Victoriei.

„Sunt convins că forţele de ordine, în momentul în care au arestat pe cineva, persoana respectivă a încălcat o normă, fie că discutăm de Codul penal, fie că discutăm de Legea circulaţiei. (...) În momentul în care cineva organizează mitinguri neautorizate, blochează dreptul meu, al dvs de liberă circulaţie, e o încălcare a anumitor drepturi. Deci, sub deviza aceasta că putem protesta pentru nu ştiu ce ni s-a năzărit nouă şi blocăm dreptul unor persoane normale, la o viaţă normală, la respectarea legislaţiei, nu e normal. Deci, cine încalcă legea trebuie să facem legea şi mai dură. Adică trebuie să ne conformăm cu toţii, de la ziarişti până la politicieni”, a adăugat Iordache.

Vă amintim că circulaţia între sediul Guvernului spre statuia Aviatorilor a fost blocată miercuri seară, la protestul din Piaţa Victoriei având loc mai multe incidente între jandarmi şi participanţii la manifestaţie.

×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close