Antena 3 CNN Actualitate IPS Teodosie a sfidat din nou, de Revelion, autorităţile şi Patriarhia. Reacţia Poliţiei: Scopul nostru nu este de a aplica sancțiuni

IPS Teodosie a sfidat din nou, de Revelion, autorităţile şi Patriarhia. Reacţia Poliţiei: Scopul nostru nu este de a aplica sancțiuni

IPS Teodosie a sfidat, din nou, măsurile impuse de autorităţi în pandemia COVID-19. 

IPS Teodosie a sfidat din nou, de Revelion, autorităţile şi Patriarhia. Reacţia Poliţiei: Scopul nostru nu este de a aplica sancțiuni
Sursa foto: Colaj Antena 3
de Milena Niță    |    01 Ian 2021   •   13:20

Joi seara, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat slujba de Anul Nou la ora 23, atunci când oamenii au voie să iasă din casă doar cu declaraţie pe propria răspundere.

La slujba din biserică, peste 100 de persoane

La liturghia care a ţinut o oră, au participat peste 100 de credincioşi.

Poliţiştii şi jandarmi sosiţi acolo nu le-au dat amenzi oamenilor, ci i-au sfătuit să poarte măşti de protecţie şi să păstreze distanţa fizică.

Unii credincioşi nu au mai ţinut cont de regula distanţării

La Constanţa, slujba Te Deum a început puţin după ora 23, iar unii enoriaşi nu au mai ţinut cont de regula distanţării, atunci când Arhiepiscopul Tomisului a trecut cu tămâierul printre ei.

"Am făcut slujba când trebuie să se facă, nu cum mă ispitea cineva. Biserica îşi fixează slujbele, biserica este autonomă, aşa e scris în statutul aprobat de stat. Nimeni nu se amestecă în treburile bisericii", a susţinut IPS Teodosie, după slujba de Anul Nou.

Patriarhia Română a anunțat joi că slujba de binecuvântare a Noului An 2021 din bisericile ortodoxe va avea loc imediat după Vecernie, adică în jurul orei 19, pentru a respecta restricţiile de circulaţie în vigoare în timpul stării de alertă.

IPS Teodosie a trecut peste recomandarea Patriarhiei

ÎPS Teodosie a ignorat însă, din nou, regulile și restricțiile și a ţinut slujba la Constanța la ora 23:00.

"În contextul prelungirii stării de alertă, în care deplasarea în afara domiciliului este interzisă după ora 23,00, dar şi al recomandărilor speciale ale autorităţilor pentru perioada de sărbători, slujba de binecuvântare a Noului An, care se săvârşea la miezul nopţii trecerii dintre ani, va fi săvârşită anul acesta imediat după slujba Vecerniei din seara zilei de 31 decembrie 2020", a informat Patriarhia Română, joi.

În întreaga țară este valabilă carantina de noapte. Cetățenii nu au voie să circule între orele 23:00 și 5:00 fără motive bine întemeiate. În plus, municipiul Constanța se află sub carantină până la 1 ianuarie 2021. 

IPS Teodosie a sfidat din nou autorităţile

UPDATE 13.20

Reacția Poliției, după ce Arhiepiscopul Tomisului a sfidat regulile

Poliția Constanța reacționează după ce, în noaptea dintre ani, Arhiepiscopul Tomisului a ținut Slujba de Anul Nou după ora 23.00, când circulația este interzisă, şi spune că scopul lor nu este de a da sancțiuni.

"Cu privire la evenimentul religios desfăşurat seara trecută, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Petru și Pavel, precizăm faptul că polițiștii și jandarmii constănțeni au acționat în zona respectivă, informând persoanele cu privire la legislația actuală în ceea ce privește deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00 - 05.00, precum și obligativitatea purtării măștii de protecție în mod corespunzător", transmite, vineri, IPJ Constanța.

Astfel, polițiștii i-au informat pe oameni despre măsurile dispuse în actualul context epidemiologic.

"Reamintim că scopul nostru nu este acela de a aplica sancțiuni, ci ca oamenii să conștientizeze riscurile la care se expun, dacă nu respectă normele legale în vigoare. 

Persoanele prezente au fost atenționate verbal, polițiștii amintindu-le despre necesitatea adoptării unui comportament responsabil", adaugă sursa citată.

IPS Teodosie a oficiat slujba Te Deum de Anul Nou la ora 23.15, în catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța. 

La slujbă au participat aproximativ 100 de credincioși, în condițiile în care circulația este interzisă după ora 23.00.

×
Subiecte în articol: ÎPS Teodosie Constanța slujba revelion
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close