Într-un articol publicat pe site-ul Curierul Fiscal.ro în 2011, judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a dat sentinţa în dosarul Telepatia, susţine că statul are la dispoziţie un aparat represiv.
Mai mult, magistratul consideră că trei articole din Constituţie ar trebui eliminate sau modificate. E vorba de articolul 44, care se referă la dreptul de proprietate privată, articolul 72, care se referă la imunitatea parlamentară şi 109, legat de urmărirea penală a membrilor Guvernului.
Cât despre cazurile de corupţie, Camelia Bogdan crede că prezumţia că ar fi avut loc o infracţiune este suficientă pentru a deveni probă în unele situaţii.
Mai mult, Camelia Bogdan propune ca persoana acuzată să fie cea care să demonstreze originea bunurilor presupuse a proveni din infracţiuni ori a altor bunuri care pot face obiectul confiscării speciale.
Ştiri video recomandate