Antena 3 CNN Actualitate Justiție Dosarul dispariției contractului Bechtel, clasat

Dosarul dispariției contractului Bechtel, clasat

Dosarul dispariției contractului Bechtel, clasat
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    11 Oct 2016   •   11:48

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au clasat dosarul în care au fost efectuate cercetări în legătură cu dispariţia exemplarului original al contractului cu Bechtel, potrivit agerpres.ro.

Iniţial, dosarul a fost deschis de DNA, care apoi şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului Judecătoriei Sectorului 5. 

Dosarul a fost clasat deoarece pentru o parte din infracţiuni a intervenit prescripţia răspunderii penale. 

În august 2013, Dan Şova, la acea vreme ministru delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, a depus la DNA plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu privind protecţia informaţiilor clasificate, constând în lipsa exemplarului original al contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii Braşov - Cluj - Borş, încheiat între statul român, prin CNADNR, şi compania americană Bechtel International Inc., precum şi a tuturor documentelor subsecvente acestui contract

Şova le cerea procurorilor să fie efectuate cercetări şi pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, furt sau abuz în serviciu contra intereselor publice. 

Plângerea a fost depusă după ce contractul original semnat în 2003 cu americanii de la Bechtel nu a fost găsit în urma verificărilor efectuate de Corpul de control al Guvernului, care a trimis notificări la şase dintre instituţiile statului pentru a identifica exemplarul original, printre care la CNADNR, Ministerul Transporturilor, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Secretariatul General al Guvernului. 

Citiți și Ministrul Şova: Contractul original semnat cu Bechtel în 2003 este de negăsit

De asemenea, nici compania Bechtel International Inc. nu avea contractul original în limba română. 

"Au rezultat indicii privind implicarea reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei şi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. în acte şi operaţiuni care pot întruni elementele constitutive ale unui număr de trei posibile fapte de natură penală", se arăta în raportul Corpului de control al Guvernului. 

Citiți și Şova: Contractul semnat cu Bechtel este de negăsit. Boagiu: E la etajul 2, camera 58

Erau vizaţi Gheorghe Dobre, fost ministru al Transporturilor, Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor Publice, Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi Cristian Duică, directorul general al CNADNR. 

Tot în 2013, prim-vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a anunţat că a depus o plângere penală împotriva ministrului Dan Şova, acuzându-l pe acesta de o "acţiune suspectă de ascundere" a contractului semnat în 2003 între Guvernul Adrian Năstase şi firma Bechtel.

În replică, ministrul Şova a spus că speră ca Anca Boagiu să nu fi depus plângere la Parchet cum că el ar ascunde contractul, pentru că, în acest caz, ar fi denunţ calomnios şi atunci va depune, la rândul său, plângere împotriva ei

Construcţia tronsonului Braşov - Borş al Autostrăzii Transilvania a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 milioane de euro, încheiat cu compania Bechtel.

×
Subiecte în articol: dan sova Bechtel
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close