Antena 3 CNN Actualitate Justiție Elena Udrea, audiată astăzi în dosarul de corupție. A refuzat să intre în sala de judecată

Elena Udrea, audiată astăzi în dosarul de corupție. A refuzat să intre în sala de judecată

Audiere de ultimă oră în dosarul Hidroelectrica, în care Elena Udrea este acuzată de fapte de corupție. Astăzi, aceasta era așteptată în fața magistraților, dar a refuzat să intre în sala de judecată pe motiv că nu este vaccinată.

Elena Udrea, audiată astăzi în dosarul de corupție. A refuzat să intre în sala de judecată
Sursa foto: Antena 3
de Andreea Ştefan    |    Roxana Ciucă    |    25 Oct 2021   •   11:48

Magnatul Bogdan Buzăianu, "băiatul deștept din energie", denunțătorul fostului ministru al Dezvoltării, ar putea fi audiat astăzi de procurori.

Elena Udrea a fost și ea așteptată în faţa magistratilor, însă a refuzat să intre în sala de judecată, motivând că nu este vaccinată, iar noile restricții intrate în vigoare astăzi nu îi permit să facă acest lucru.

Totodată Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că accesul în sediile instanțelor și parchetelor nu se face în baza certificatului verde.

Cu toate astea, Elena Udrea s-a prezentat la audiere, dar nu a intrat în instituție.

”Doamna Udrea a venit în apropierea Curții de Apel, mi-a solicitat sfatul în legătură cu accesul ei în această instituție publică, iar opinia mea a fost că nu trebuie să intre în Curtea de Apel, fiind nevaccinată, pentru că poate fi supusă vreunei sancțiuni. Eu am văzut dezbaterile din presă cu privire la opinia CSM, că această Hotărâre de Guvern nu interzice accesul justițiabililor în sala de judecată. Eu cred că CSM nu poate să anuleze o Hotărâre de Guvern”, a declarat Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea.

La ultimul termen, de la sfârșitul lunii septembrie, Udrea a susţinut că îi va face judecătoarei plângere la CSM, pe motiv că magistratul ar fi țipat în fața apărării.

 

×
Subiecte în articol: Elena Udrea
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close