Primarul din Crevedia a fost arestat preventiv. E acuzat de trafic de persoane
Publicat acum 6 ore si 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională a României privind modificarea şi completarea Legii 135/2010 referitoare la Codul de procedură penală, precum şi în cazul legii de organizare judiciară.
El solicită într-o scrisoare adresată preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată.
Comisia de la Veneţia ar urma să emită o opinie în septembrie.