Ministrul Justiției, Radu Marinescu a anunțat miercuri că breșa de securitate identificată la Penitenciarul din Târgu Jiu a fost imediat oprită, după ce mai mulți deținuți ar fi accesat sistemul informatic al unității prin intermediul unui terminal infochiosc, relatează Agerpres.
Radu Marinescu a explicat că măsurile au fost luate de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), care a securizat sistemul, a cules probele necesare și a identificat persoanele care ar putea avea responsabilități în acest caz. „Este un proces de tragere la răspundere în derulare, paralel cu securizarea informatică și luarea măsurilor pentru ca astfel de situații să nu se mai repete”, a spus ministrul la Digi 24.
Ministrul Justiției a subliniat că responsabilitatea pentru identificarea vulnerabilităților în sistemul penitenciar revine Administrației Naționale a Penitenciarelor, care gestionează peste 20.000 de deținuți și un personal de peste 10.000 de angajați, într-un sistem complex ce necesită măsuri ferme și rapide. El a negat orice ipoteză de mușamalizare, precizând că nu există informații despre eliberări ca urmare a intervențiilor neautorizate, iar deținuții nu au acces la sistemele care le-ar permite astfel de acțiuni.
Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare (SNPP) a precizat că mai mulți deținuți și-ar fi creat conturi de administrator cu acces total în sistemul informatic, conturi inițial destinate personalului, dar care nu au fost verificate sau retrase ulterior. Aceștia au avut timp să studieze sistemul, având capacitatea de a vizualiza și modifica informații legate de pedepse, drepturi și mobilitatea altor deținuți.