Președintele ÎCCJ, Lia Savonea, a avut joi o întâlnire oficială cu delegația Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), condusă de președintele Mattias Guyomar. Din delegație au mai făcut parte Sebastian Rădulețu, alături de Abel Campos, grefier adjunct, și Rachael Kondak, director de cabinet. „Eficiența nu poate înlocui libertatea, iar reforma nu poate justifica slăbirea garanțiilor fundamentale”, a spus Lia Savonea, potrivit unui comunicat de presă.
„Vizita a inclus o întrevedere bilaterală între Lia Savonea și Mattias Guyomar, urmată de o întâlnire cu judecătorii instanței supreme.
În deschiderea reuniunii, Lia Savonea a declarat că vizita președintelui CEDO are loc într-un moment în care reflecția asupra independenței justiției este mai necesară ca oricând, subliniind că sistemul judiciar din România are nevoie de mesajul potrivit căruia independența justiției reprezintă o prioritate europeană”, se menționează în comunicat.
Cu ocazia întâlnirii, președintele ÎCCJ a evidențiat că încrederea cetățenilor în justiție se bazează pe existența unei independențe reale a instanțelor. Ea a amintit că jurisprudența CEDO tratează independența justiției nu ca pe o noțiune abstractă, ci ca pe o garanție concretă, reflectată în procedurile de numire a judecătorilor, stabilitatea mandatului, protecția împotriva presiunilor externe și existența unor garanții materiale adecvate.
Referindu-se la dezbaterile privind reformele din justiție și modificările aduse statutului magistraților, inclusiv cele legate de pensiile de serviciu, Lia Savonea a afirmat că acestea nu trebuie privite ca simple chestiuni administrative, ci ca „adevărate teste de rezistență pentru statul de drept”.
Potrivit ei, dacă astfel de măsuri afectează percepția de independență sau creează instrumente indirecte de control, „nu mai vorbim despre reforme, ci despre risc sistemic”.
Ea a reafirmat caracterul esențial și nenegociabil al independenței justiției într-un stat democratic și a subliniat rolul fundamental al CEDO în protejarea valorilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
„Eficiența nu poate înlocui libertatea, iar reforma nu poate justifica slăbirea garanțiilor fundamentale”, a spus Lia Savonea.
La rândul său, Mattias Guyomar a vorbit despre standardele care definesc independența justiției și despre necesitatea solidarității între judecători în apărarea statului de drept. Președintele CEDO a subliniat că „statul de drept face parte din patrimoniul juridic comun al Europei” și că, în contextul atacurilor politice sau al apelurilor la reforme, „solidaritatea trebuie să existe atât la nivel individual, cât și instituțional”.
Guyomar a arătat că amenințările la adresa independenței judiciare afectează direct garanțiile oferite justițiabililor și a insistat asupra necesității cooperării instituționale pentru protejarea statului de drept. Totodată, el a adăugat că independența justiției presupune și responsabilitate, respectiv capacitatea sistemului de a răspunde pentru propriile acțiuni.
În intervenția sa, Sebastian Rădulețu a evidențiat existența unui mecanism procedural dezvoltat la nivelul CEDO, prin care este evaluată măsura în care instanțele naționale aplică jurisprudența Curții în propriile hotărâri.
Potrivit acestuia, „analiza arată că instanțele române aplică în mod corespunzător jurisprudența europeană, iar acest aspect influențează analiza admisibilității plângerilor”.
El a mai precizat că numărul plângerilor împotriva României aflate pe rolul CEDO este în scădere, la fel și numărul cauzelor în care sunt constatate încălcări.
În cadrul dezbaterilor dedicate temei „Garanții privind independența justiției și jurisprudența CEDO”, judecătoarele Diana Tămagă, Oana Surdu, Isabelle Tocan și Rodica Aida Popa au discutat despre standardele dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și impactul acestora asupra sistemului judiciar românesc.
Potrivit comunicatului, vizita confirmă angajamentul ÎCCJ de a proteja drepturile garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de a menține un dialog constant cu instanța europeană pentru consolidarea statului de drept și asigurarea accesului la o justiție independentă și echitabilă.