Antena 3 CNN Actualitate Justiție Surse: Andrei Caramitru, dosar penal pentru postările de pe Facebook, după o petiție împotriva sa

Surse: Andrei Caramitru, dosar penal pentru postările de pe Facebook, după o petiție împotriva sa

<1 minut de citit Publicat la 15:59 11 Sep 2025 Modificat la 17:28 11 Sep 2025
Andrei-Caramitru
Andrei Caramitru. Sursa foto: Antena3 CNN

În urma postărilor lui Andrei Caramitru, de pe o rețea de socializare, polițiștii din cadrul Direcției de Investigații Criminale, structură aflată în cadrul Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), s-au sesizat din oficiu, cu privire la infracțiunea prevăzută de art 368 din Codul Penal, respectiv instigare publică. A fost întocmit dosar penal și urmează a fi informată, în cel mai scurt timp, unitatea de Parchet competentă, susțin surse din MAI. 

Caramitru a postat mai multe comentarii pe pagina sa de Facebook în care a solicitat „să rezolvăm problema cu trădătorii pentru totdeauna”, cu referire la susținătorii polului suveranist. O parte dintre aceștia au făcut o petiție împotriva sa. 

„Rețelele Caraman și corbii și puii lor. Fmmm de trădători

E acum sau niciodată

Hai măi băieți începe aia finală! Hai! Că nu vă mai suportăm nici noi și nici voi nu ne mai suportați. Trebuie să se rezolve problema, odată pentru totdeauna” sunt câteva din comentariile care au atras atenția asupra economistului Caramitru.

În luna februarie a acestui an, economistul a fost audiat la Poliție tot pentru o postare despre Călin Georgescu.
 
Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close