Vlad Pascu, tânărul care a ucis 2 doi oameni şi a rănit alţi 3, în apropierea localităţii 2 Mai, în 2023, când se afla sub influenţa unor substanţe interzise, rămâne cu pedeapsa de 10 ani de închisoare, după ce ICCJ i-a respins recursul în casație. El ceruse reducerea pedepsei. Decizia Înaltei Curţi este definitivă.
"Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatul Pascu Matei Vlad şi de către persoana interesată Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor împotriva deciziei penale nr. 1049/P din data de 21 august 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 4989/254/2023.
Obligă recurentul-inculpat şi recurenta persoană interesată la plata sumei de câte 300 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arată în minuta ÎCCJ.
Avocaţii lui Vlad Pascu invocaseră faptul că tânărul de 22 de ani a colaborat cu autoritățile şi cu DIICOT şi, prin urmare, ar fi putut beneficia de o pedeapsă mai mică. Dar, marţi, ÎCCJ a respins această acţiune, decizia fiind definitivă.
Vlad Pascu, condamnat la 10 ani de închisoare
Vlad Pascu, şoferul drogat care în august 2023 a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanţa la 10 ani închisoare.
Curtea de Apel Constanţa a respins joi apelul lui Vlad Pascu, fiind menţinută decizia de condamnare dată de Judecătoria Mangalia în ianuarie 2025.
În timpul procesului, părinţii victimelor au insistat ca Vlad Pascu să fie judecat şi condamnat pentru omor, însă judecătorii nu au fost de acord şi au decis ca încadrarea faptei să fie ucidere din culpă.
În dimineaţa zilei de 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în apropiere de localitatea 2 Mai a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa - Sebastian Olariu, de 21 de ani, şi Roberta Dragomir, de 20 de ani, ambii studenţi la Facultatea de Geografie din Bucureşti. De asemenea, alţi trei tineri din grup au fost răniţi.
Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise.