Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis cheamă în țară mai mulți ambasadori și înaintează în grad ofițeri SPP

Klaus Iohannis cheamă în țară mai mulți ambasadori și înaintează în grad ofițeri SPP

Președintele Klaus Iohannis a rechemat în țară ambasadorii din China, Thailanda, Portugalia, Egipt și l-a înaintat în gradul de general-locotenent – cu trei stele pe adjunctul directorului SPP, Daniel Ion Bălașa.

Klaus Iohannis cheamă în țară mai mulți ambasadori și înaintează în grad ofițeri SPP
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Mai 2023   •   16:19

Klaus Iohannis a semnat, marți, decretele privind rechemarea lui Bogdan Badea din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Regatul Thailandei şi în Republica Populară Democrată Laos, cu reședința la Bangkok, a Ioanei Bivolaru din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Republica Portugheză, a lui Mihai Ştefan Stuparu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Republica Arabă Egipt și a lui Vasilică Constantinescu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Republica Populară Chineză, Mongolia şi Republica Uniunea Myanmar, cu reședința la Beijing, notează Mediafax. 

De asemenea, șeful statului a semnat decretului privind trecerea în rezervă a general-locotenentului – cu trei stele Ioniță Dorin din Ministerul Apărării Naționale, la data de 31 iulie 2023

Adjunctul directorului SPP, general-maior– cu două stele Bălașa Daniel-Ion, a fost înaintat în gradul de general-locotenent – cu trei stele.

Călin Florian-Alexandru, Călniceanu Bogdan-Radu și Pena Victor-Sorin, toți trei cu grad de colonel în Serviciul de Protecție și Pază, au primit gradul de general de brigadă – cu o stea.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai
x close