Antena 3 CNN Actualitate La Zărneşti a fost inaugurat un trenuleţ care traversează rezervaţia de urşi

La Zărneşti a fost inaugurat un trenuleţ care traversează rezervaţia de urşi

La Zărneşti a fost inaugurat un trenuleţ care traversează rezervaţia de urşi
de M.T.    |    22 Aug 2013   •   09:40

Turiştii care urcă pe munte vor putea admira şi fotografia urşii, din mers, de la doar cîţiva metri distanţă.

Reprezentanţii rezervaţiei de la Zărneşti au inaugurat Trenuleţul Libertăţii. Acesta îi va plimba pe vizitatori în tot parcul, prin mijlocul urşilor. 

Trenuleţul Libertăţii a avut un succes răsunător încă de la apariţia sa. Vizitatorii se bucură că nu vor mai fi nevoiţi să străbată, pe jos, întreaga rezervaţie.

Aventura în mijlocul urşilor începe încă de la intrarea în sanctuar. Aici turiştii află, pe scurt, poveştile animalelor din rezervaţie.

Trenuleţul parcurge peste 70 de hectare, atât cât are rezervaţia. În tot acest timp, vizitatorii pot observa comportamentul animalelor în habitatul lor natural. 

Rezervaţia de la Zărneşti adăposteşte 72 de urşi care erau ţinuţi în condiţii grele, la restaurante, benzinării, hoteluri sau chiar mănăstiri.

×
Subiecte în articol: Zarnesti turism
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close