Antena 3 CNN Actualitate Lecția primită de un șofer român de TIR într-o parcare din Franța: 'Au uitat cei șapte ani de acasă'

Lecția primită de un șofer român de TIR într-o parcare din Franța: 'Au uitat cei șapte ani de acasă'

Un șofer român de TIR a primit o lecție dură din parte unui coleg, tot român, după un gest pe care l-a făcut într-o parcare din Franța.

Lecția primită de un șofer român de TIR într-o parcare din Franța: 'Au uitat cei șapte ani de acasă'
Sursa foto: Facebook
18 Mai 2020   •   17:45

"Cu ceva timp în urmă, intru în parcarea Avia de pe A-10-Poitiers, pentru pauza de weekend. Parchez camionul lângă un coleg cu numere de Suceava, omul era pe afară, își pregătea de mâncare. Ne salutăm, schimbăm câteva vorbe, dar începe ploaia și ne retragem la cabine.

În fața camioanelor noastre se oprește un coleg cu numere de Spania de la firma INSAUSTI, așteaptă să se elibereze un loc puțin mai în față de unde ieșea un alt coleg.

...și, ce credeți? "Colegul" dacă îl pot numi așa, plictisindu-se așteptând, se dă jos din cabină, (+120 kg, 40-45 de ani, față blândă cu severe probleme neurologice) și începe să-și scuture preșurile pline cu coji de semințe, în fața camioanelor noastre.

Mă uit la el, se uită la mine, îi fac semn că nu este frumos ce face, dar cum spuneam, severe probleme neurologice, scoate limba la mine și își continuă curățenia de primăvară.

Zic, asta e, omul nu are toată țigla, mătur eu după ce pleacă, nu mă cert cu el.

Bucuros și satisfăcut de măreața faptă, se urcă în cabină și se parchează la două camioane distanță de noi. Colegul de lângă mine nu a văzut faza, dar vede mizeria care era mai mult in fața camionului său, și întreabă cine a făcut, îi spun că "spaniolul" care tocmai parchează, iar acum urmează faza monumentală.

Iritat maxim, omul strânge cojile în pumn, și se duce direct la el înjurand de toți sfinții. Îi deschide ușa și îi aruncă mizeriile în cabină. "Spaniolul", (care era român)speriat și aproape mut, apucă să rostească câteva cuvinte...măăiii coleguleee...

Colegule cu numere de Suceava, dacă ești pe aici, sau ajungi să citești postarea, țin să îți mulțumesc pentru momentul de bărbăție și curaj.
S-au umplut parcările de scursuri umane care au uitat cei 7 ani de-acasă prin fundăturile în care s-au născut", se arată într-o postare pe Facebook, pe pagina 'Prin ochii unui camionagiu'.

×
Subiecte în articol: Franta
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close