Lucrările pentru lărgirea plajelor au început de pe 13 noiembrie. În doar trei zile, plaja din nordul staţiunii Mamaia, s-a lărgit cu cel puţin 150 de metri. Constructorii olandezi promit, că până la primăvară, va fi extinsă toată plaja dintre Constanţa şi Năvodari.
4, 5 milioane de metri cubi de nisip vor fi aduşi din larg la ţărm, iar la finalul întregului proces de renisipare, pe litoralul românesc va apărea o plajă nou-nouă de circa 53 de hectare.
Aceasta este doar etapa finală a întregului proces de lărgire a plajei. La câţiva kilometri de mal, cu ajutorul unor pompe speciale, o navă extrage nisipul de pe fundul mării, apoi se cuplează la o conductă şi îl trimite pe uscat. 1
10.000 de metri cubi de nisip sunt injectaţi cu putere prin această conductă.
''Plaja va avea peste tot o înălţime de plus trei metri, faţă de nivelul Mării Negre. Acesta este proiectul solicitat de către clientul nostru, Apele Române şi bineînţeles, 100 de metri, în medie peste tot, ca şi lăţime'', spune un reprezentant al firmei care se ocupă de lucrări.
Lucrările sunt realizate în cea mai mare parte din fonduri europene, iar costurile pentru această zonă de plajă Constanţa-Năvodari, se ridică la 70 de milioane de euro. Constructorii anunţă că această plajă va fi gata până la începutul sezonului estival din 2021.