Liviu Floria, unul dintre românii implicaţi în situaţia din Algeria, a ţinut o conferinţă de presă, la Piteşti. Citeşte mai jos povestea terifiantă a omului, povestită chiar de el:
"Au intrat, focuri de armă, strigăte, urlete, toate metodele de intimidare. Auzeam ce strigă dar nu puteam să înţelegem, pentru că vorbeau în arabă. Era destul de clar că veniseră să ia ostatici. Au intrat în facilitate, au intrat într-un birou al personalului de conducere unde erau patru norvegieni. I-au scos din birouri, i-au întins la pământ pe hol şi în momentul ăla noi încă nu procesam informaţia, credeam ca este o simulare, dar când i-am văzut întinşi pe jos, ne-am blocat", a declarat Floria.
"Un coleg care înţelegea araba ne-a confirmat că sunt atacatori, sunt terorişti şi au venit pentru ostatici. Am fugit la mine în birou, ne-am ascuns, am închis luminile, tot. În jurul nostru am auzit ţipete, urlete, din nou, scotoceli. După 15-20 de minute au încercat să intre şi peste noi, dar din fericire uşa a ţinut şi ei au continuat să caute prin clădire", a continuat românul.
"Erau mai multe module de birouri, au ieşit de la noi, s-au dus în alte module, au luat alţi ostatici, un englez şi un american şi i-au urcat în maşini. Auzeam maşini plecând în trombă. A fost o perioadă de 20 de minute de acalmie, dar dup-aia iar au început să se aude armele."
"Norocul nostru şi îi mulţumesc lui Dumnezeu, este că nu ne-am întâlnit cu ei pe drum. În mod normal perimetrul este păzit, oricine putea să vină în orice moment. Am avut noroc, timing-ul a fost bun. Trei minute au făcut diferenţa între viaţă şi moarte. În maşina mea am fost eu şi încă un coleg."
"Nu am fost ostatic, să ne înţelegem, nu am fost ostatic. Dacă eram ostatic probabil că nu mai stăteam de vorbă acum. Nu cred că au eliberat ostatici."
"Nu am crezut că voi scăpa din biroul acela. Nu ne-a dat nimein niciun semn că putem să facem ceva. Ne-am salvat singuri, prin forţele noastre, nu a venit nimeni să ne contacteze, să ne spună ceva, ce să facem. Ne-am luat soarta în mâini şi am reuşit să ne salvăm la momentul potrivit pentru că deja ne descoperiseră şi probabil următorul pas era să ne captureze şi să ne ucidă."
"Am plecat pe jos, am plecat la ora 02:00, pe la ora 17:00 am reuşit să ajungem la Jandarmeria algeriană, o maşină care patrula o zonă. Am avut trei litri de apă opt persoane. Asta a fost marea problemă în excitarea aia, am uitat să luăm apă. Când am plecat, ne-am stabilit ca punct de reper o faclă. În noapte se vedea facla, am plecat de acolo. Când s-a făcut dimineaţă am început să ne schimbăm traseul, ruta şi să încercăm să ajungem unde trebuia."
"În deşert ne-am despărţit, patru colegi nu mai puteau să meargă, erau obosiţi, epuizaţi. Eu am plecat cu alţi doi colegi, plus un localnic pe care l-am rugat să ne ajute. Ceilalţi patru au rămas la o locaţie de exploatare. S-a dovedit că armata americană nu a mers la ei să îi salveze, până la urmă au plecat şi ei să se salveze pentru că le era foarte frig, nu aveau apă, dar au ajuns şi s-au salvat", a mai afirmat Floria.
"În deşert la momentul acesta nu sunt sub zero grade dar fiind foarte uscată clima, gerul este amplificat şi îl simţi foarte tare. Am reuşit la 17:00 să dăm de armata algeriană şi ne-au predat armatei americane pe aeroport. Armata americană ne-a luat cu un cargo şi ne-au dus la Amstein, în Germania. A venit consulul nostru de la Bonn şi pe urmă am ajuns în ţară".
Întrebat cum a fost primit acasă de soţie şi apropiaţi, omul a recunoscut că nu există cuvinte pentru acest moment: "Eu vreau şi ceilalţi colegi să ajungă acasă".
"Autorităţile au organizat celula de criză, au ţinut legătura constant, au făcut tot ce se putea face în această situaţie".
"Acum încerc să îmi revin, nu mă simt bine, a fost un coşmar. Vreau să mă odihnesc, să îmi adun gândurile, să trăiesc viaţa normal".
