Antena 3 CNN Actualitate Locale A murit unul dintre cei șase copii spulberați pe trecerea de pietoni din Petroșani. Avea doar 11 ani

A murit unul dintre cei șase copii spulberați pe trecerea de pietoni din Petroșani. Avea doar 11 ani

Unul dintre cei șase copii accidentați pe trecerea de pietoni, de un șofer băut și fără permis, a murit în urmă cu scurt timp la spitalul din Hunedoara.

A murit unul dintre cei șase copii spulberați pe trecerea de pietoni din Petroșani. Avea doar 11 ani
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Marius Alexoiu    |    22 Dec 2022   •   09:54

Este vorba despre un băiat de 11 ani a cărui stare era foarte gravă încă de aseară, după impact. Micuțul a ajuns la Spitalul de Urgență Petroșani unde medicii au încercat să-l stabilizeze pentru a-i salva viața. Copilul s-a stins însă în cursul dimineții de joi, la Spitalul din Hunedoara, unde fusese transferat.

Potrivit directorului medical al Spitalului de Copii din Timișoara, Mihai Gafencu, doi dintre copiii accidentați seara trecută, de 13 și 14 ani, se află la spitalul din Timișoara cu lovituri la cap și multiple traumatisme la membre. Din fericire, aceștia se află în afara oricărui pericol. Rămân însă internați pe secția de Terapie Intensivă sub supraveghere.  

Alți doi copii sunt internați pe secția ATI a Spitalului de Copii Louis Turcanu, cu lovituri la cap și picioare.  

Ceilalți doi au rămas internați la Spitalul din Hunedoara.  

Șoferul vinovat de producerea accidentului, un tânăr de 19 ani din orașul Aninoasa, va fi acum cercetat și pentru ucidere din culpă.

”În jurul orei 22.00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată  cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroșani, un conducător auto a accidentat șase tineri, pe trecerea de pietoni, după care a părăsit locul faptei.

La scurt timp, în urma declanșării activităților specifice, a fost identificat în localitatea Aninoasa, pe strada Căzănești, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care nu posedă permis de conducere, bănuit de comiterea evenimentului rutier. Acesta va fi condus la sediul Poliției, pentru cercetări și i se vor recoltata probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

3 tineri dintre tinerii răniți au fost transportați cu ambulanța la UPU Petroșani, iar ceilalți trei au fost duși la UPU Petroșani de către părinții acestora, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal”, anunța Poliția seara trecută. 

×
Subiecte în articol: Timisoara Petrosani accident
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close