Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav, cu doi morți și opt răniţi, pe DN1. O victimă adusă la București este în stare gravă

Accident grav, cu doi morți și opt răniţi, pe DN1. O victimă adusă la București este în stare gravă

Accident grav, cu doi morți și opt răniţi, pe DN1. O victimă adusă la București este în stare gravă
Sursa foto: Foto: Antena3.ro
de M.Z.    |    21 Mar 2017   •   15:20

Un accident rutier soldat cu doi morți și opt răniți, și în care au fost implicate un camion, un microbuz şi un autoturism, a avut loc, marţi dimineaţă, pe DN 1, la Bărcăneşti. 

UPDATE 15.20 - Starea femeii rănite în accidentul produs marţi dimineaţa pe centura Ploieşti şi care a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Floreasca este gravă, pacienta fiind intubată şi ventilată mecanic, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa, potrivit Agerpres.ro.

"Este vorba despre o femeie de aproximativ 30 de ani cu un traumatism cranio-cerebral grav, cu multiple alte contuzii şi care în momentul de faţă este în investigaţii. Va fi internată la noi în spital pe secţia de Terapie Intensivă", a spus Opriţa. 

În accidentul rutier produs pe DN1, la Bărcăneşti, au fost implicate un camion, un microbuz şi un autoturism. 

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că două persoane au decedat în urma accidentului, iar opt au fost rănite. O altă persoană a refuzat transportul la spital.

UPDATE 14.00 - Raspunsul Therme București cu privire la accidentul produs

UPDATE 12.20 - Şoferul camionului este responsabil pentru producerea accidentului soldat cu doi morţi şi opt răniţi care a avut loc, marţi dimineaţă, pe DN 1, la Bărcăneşti, au declarat surse apropiate anchetei, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit acestora, din primele cercetări, camionul se deplasa pe banda a doua a sensului de mers Bucureşti-Ploieşti, iar autoturismul implicat în accident se deplasa pe banda numărul unu a aceluiaşi sens.

La un moment dat, şoferul camionului nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers, ar fi acroşat autoturismul, iar ulterior ambele au pătruns pe contrasens, camionul izbindu-se frontal de un microbuz care efectua o cursă regulată specială. 

În accident şi-au pierdut viaţa doi bărbați, şoferii camionului şi microbuzului. 

Alte opt persoane au fost rănite, una fiind preluată de elicopterul SMURD şi transportată la Spitalul Floreasca, iar şapte au fost duse la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. 

UPDATE 11.10 - Microbuzul implicat, marţi dimineaţă, în accidentul care a avut loc pe DN 1, la Bărcăneşti, efectua o cursă specială regulată către complexul Therme, au declarat surse apropiate anchetei, potrivit Agerpres.ro.

Conform acestora, microbuzul în cauză efectua o cursă regulată specială către Therme şi este posibil ca persoanele din autovehiculul în cauză să fie angajaţi ai complexului respectiv. 

Raspunsul Therme București cu privire la accidentul produs, în aceasta dimineata, pe DN1, în care a fost implicat un microbuz care transporta angajati ai centrului

„Accidentul care s-a produs în această dimineață, pe DN1, în dreptul localității Bărcănești, a avut loc între microbuzul unei companii terțe cu care Therme București are contract de prestări servicii de transport al angajaților și un tir. Din rezultatele preliminare ale anchetei, rezultă că tirul a intrat pe contrasens, ciocnindu-se de microbuzul care circula regulamentar pe propria bandă de sens. În urma accidentului, mai multe persoane transportate în microbuz au fost rănite, șase dintre ele fiind angajați ai Therme București. Niciuna dintre persoanele care au decedat nu este angajat al centrului. Therme București se preocupă constant de starea răniților și de modul în care aceștia sunt tratați”, se arată într-un răspuns al companiei Therme, remis antena3.ro.

---
Un accident rutier în care au fost implicate un camion, un microbuz şi un autoturism a avut loc, marţi dimineaţă, pe DN 1, la Bărcăneşti. 

"Două vehicule, respectiv un camion şi un turism, circulau pe DN 1 pe sensul spre Ploieşti, iar microbuzul circula de la Ploieşti spre Bucureşti. Din primele cercetări a rezultat că primele două autovehicule au ajuns pe sensul opus unde a existat un impact între camion şi microbuz. În acest moment, facem cercetări pentru a stabili exact cauza care a generat ajungerea celor două autovehicule pe sensul opus", a declarat şeful Poliţiei Rutiere Prahova, Victor Gîlceavă. 

Potrivit acestuia, microbuzul în cauză efectua o cursă regulată specială. 

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că două persoane au decedat în urma accidentului, iar opt au fost rănite, una fiind preluată de elicopterul SMURD. 

O altă persoană implicată a refuzat transportul la spital, a precizat sursa citată. 

UPDATE 10.13 - Dintre cele șapte victime internate la Spitalul de Urgență din Ploiești, patru sunt în stare gravă și au intrat în operație, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt al unității medicale, Andrei Ilinca, la Antena 3.

Cei șapte răniți sunt cinci femei și doi bărbați.

De asemenea, potrivit medicului, nu este exclusă posibilitatea ca victimele grav rănite să fie transferate la un spital din București.

UPDATE 09.20 - Cele două persoane care au decedat în urma accidentului sunt doi bărbați în vârstă de 35 și, respectiv, 45 de ani.

O femeie de 27 de ani este grav rănită în urma accidentului și a fost transportată la un spital din Capitală.

De asemenea, alte șapte victime ale accidentului auto au ajuns la Spitalul de Urgență Ploiești, unde vor intra în operație. 

Circulaţia pe DN1 Bucureşti - Ploieşti a fost reluată.

----------------------------

Știrea inițială 08.10

Doi oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi opt au fost grav răniţi marți dimineaţă, într-un grav accident petrecut pe DN1, în zona localităţii prahovene Bărcăneşti. 

Un microbuz s-a ciocnit frontal cu un autocamion de 7,5 tone. 

Cinci echipaje de pompieri şi patru autospeciale de salvare şi descarcerare au ajuns la faţa locului pentru a-i prelua pe răniţi. 

Şi un elicopter SMURD a decolat spre locul tragediei, pentru a-i prelua pe răniţii aflaţi în stare critică. 

Circulaţia pe DN1 Bucureşti - Ploieşti a fost blocată la kilometrul 49, în apropiere de localitatea Româneşti.
 

×
Subiecte în articol: morti accident rutier accident
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close