Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident rutier grav în această dimineață. O persoană a murit, iar o alta a fost grav rănită

Accident rutier grav în această dimineață. O persoană a murit, iar o alta a fost grav rănită

Accident rutier grav în această dimineață. O persoană a murit, iar o alta a fost grav rănită
Sursa foto: Foto: observator.tv
de S.T.    |    12 Oct 2017   •   09:45

O persoană a murit, iar o alta a fost grav rănită în urma unui accident rutier produs, joi dimineaţa, pe raza localităţii Dumbrava din comuna Timişeşti din judeţul Neamţ, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Adrian Rotaru.

Cele două victime se aflau într-un autoturism Dacia, care a intrat sub o combină agricolă.

Una dintre victime, cea de pe scaunul din dreapta, a rămas încarcerată, fiind scoasă după intervenţia unui echipaj de descarcerare al ISU. Aceasta a murit la faţa locului. Şoferul a fost preluat de un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi transportat la spital.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident accident rutier Neamţ
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close