Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbat amendat după ce a intrat cu un ATV pe o pârtie din Predeal şi s-a plimbat printre schiori. Cât l-a costat isprava

Bărbat amendat după ce a intrat cu un ATV pe o pârtie din Predeal şi s-a plimbat printre schiori. Cât l-a costat isprava

Un bărbat a fost amendat de către jandarmii montani după ce a intrat cu ATV-ul pe pârtia Cocoşul din Predeal.

Bărbat amendat după ce a intrat cu un ATV pe o pârtie din Predeal şi s-a plimbat printre schiori. Cât l-a costat isprava
Sursa foto: Facebook | Jandarmeria Braşov
de Ştefan Petrică    |    10 Feb 2023   •   17:06

Potrivit Jandarmeriei Brașov, aflată în patrularea zonei Pârtia Cocoşul și Subteleferic din Predeal, au surprins un bărbat care se plimba cu ATV-ul chiar pe pârtia de schi, punând în pericol schiorii.

Jandarmii i-au spus bărbatului să iasă de pe pârtie, iar ulterior "i s-a cerut o explicație privind motivul pentru care se deplasa cu atâta nonșalanță chiar pe pârtie, în condițiile în care la momentul acela se aflau multe persoane la schi”.

Jandarmii au descoperit că acestuia i se părea ceva foarte normal să se deplaseze pe acolo, "simțindu-se probabil mai în siguranță decât într-o zonă neamenajată”, spune Jandarmeria.

Bărbatul a fost amendat cu 2.000 de lei.

Accesul sau circulația pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement cu automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul este interzisă.

Citeşte şi: Turist venit din Irlanda în Predeal: "Toată Europa să vină aici că e foarte frumos"

Publicată de Jandarmeria Brașov pe Vineri, 10 februarie 2023

×
Subiecte în articol: Predeal barbat atv pârtie de schi
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close