Posesorii autoturismelor electrice şi hibrid nu vor mai putea utiliza gratuit parcările publice de utilitate generală, conform unui proiect supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Capitalei.
Astfel, ar urma să se abroge hotărârile de Consiliu General nr. 706 din 2022 şi nr. 140 din 2016 privind utilizarea gratuită a parcărilor publice de utilitate generală de către posesorii autoturismelor electrice şi hibrid înmatriculate în Municipiul Bucureşti.
Proiectul, care va fi supus aprobării Consiliului General, ar urma să intre în vigoare la data de 1 mai, scrie Agerpres.
Conform raportului de specialitate, utilizarea gratuită a parcajelor publice pentru vehicule electrice şi hibrid a fost introdusă ca o măsură temporară de stimulare a mobilităţii sustenabile. În prezent se impune însă reevaluarea acestei politici, deoarece numărul autovehiculelor electrice şi hibrid înregistrate în sistemul informatic pentru a beneficia de gratuitate a depăşit numărul total de locuri de parcare cu plată gestionate de Compania Parking.
"Această situaţie generează un blocaj operaţional critic, cererea sub regim de gratuitate anulând practic oferta de locuri pentru restul utilizatorilor plătitori şi pentru riverani. (...) Gratuitatea nelimitată a condus la utilizarea locurilor de parcare ca spaţii de staţionare pe termen lung, scăzând drastic rata de rotaţie a vehiculelor. Introducerea unui regim de tarifare diferenţiat pe zone este singura metodă prin care se poate asigura accesul echitabil la domeniul public şi eliberarea locurilor după finalizarea nevoii reale de deplasare", prevede documentul.
Pe site-ul PMB a fost supus dezbaterii publice şi un al doilea proiect, conform căruia jurnaliştii nu vor mai avea acces gratuit la programele instituţiilor de cultură şi nu vor mai putea utiliza gratuit parcările publice.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat pe 6 martie că intenţionează să elimine toate gratuităţile pentru parcările administrate de Municipalitate, motivând că numărul maşinilor care beneficiază în prezent de scutiri este de două ori mai mare decât numărul locurilor disponibile.
Primarul a subliniat că decizia ar trebui privită ca una pragmatică, necesară pentru buna administrare a oraşului şi pentru echilibrarea bugetului. El a menţionat că deţine o maşină hibrid.