Problema veveriţelor din Bistriţa, cărora primaria le-a făcut o "casă" de 5.000 de euro, nu se mai termină.
Edilul din Bistrtiţa caută certificatele de naştere ale celor şase veveriţe cumpărate cu bani publici pentru parcul municipal. Animalele pot fi eliberate doar dacă se dovedeşte că sunt din România.
Dacă specia lor nu există pe plaiurile mioritice, s-ar crea o problemă de biodiversitate, spune viceprimarul nou ales al municipiului Bistriţa, Cristian Niculae.
În prezent, firma de la care au fost cumpărate veveriţele este controlată de Garda de Mediu. Şi nu este singura problemă cu care se confruntă municipalitatea.
Casa veveriţelor a fost construită după un model 'luat de pe internet' şi nu corespunde standardelor impuse de Garda de Mediu. Primăria riscă o amendă de 50.000 lei dacă nu le va oferi celor şase veveriţe un loc mai spaţios.