Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil de doi ani a căzut de la etajul doi al unui bloc din Constanța

Un copil de doi ani a căzut de la etajul doi al unui bloc din Constanța

Un copil în vârstă de doi ani a căzut în gol, în această dimineață, de la etajul doi al unui bloc din cartierul Poarta 6 din Constanța.

Un copil de doi ani a căzut de la etajul doi al unui bloc din Constanța
07 Mar 2020   •   10:40

Totul s-a întâmplat, în această dimineață, în timp ce copilul se afla în apartament, împreună cu familia.

La un moment dat, în condiții încă necunoscute, copilul, un băiețel de doi ani, a ajuns pe pervazul unei ferestre și a căzut de la etaj.

Familia a sunat disperată la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Constanța.

Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, băiatul de doi ani a suferit un traumatism cranio-facial, fiind din fericire conștient și stabil.

Copilul a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru investigații medicale amănunțite și tratament de specialitate.

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close