Antena 3 CNN Actualitate Locale CUTREMUR 2018 SIMULARE. Peste 400 de morți duși cu o morgă mobilă la IML

CUTREMUR 2018 SIMULARE. Peste 400 de morți duși cu o morgă mobilă la IML

CUTREMUR 2018 SIMULARE. Peste 400 de morți duși cu o morgă mobilă la IML
13 Oct 2018   •   21:22

CUTREMUR 2018 SIMULARE Peste 400 de persoane decedate în urma unui cutremur de 7,5 grade pe scara Richter, victimele fiind preluate cu o morgă mobilă şi duse la IML pentru identificare, este scenariul în cadrul exerciţiului naţional "Seism 2018".

CUTREMUR 2018 SIMULARE Potrivit simulării, autorităţile se pregătesc de ce este mai rău în urma unui asemenea cutremur: 1.000 de victime, dintre care peste 400 sunt decedate, 200 de clădiri prăbuşite, 800 de clădiri afectate grav, peste 1.200 de imobile afectate mediu.

CUTREMUR 2018 SIMULARE Conform scenariului, la Bucureşti este folosită o morgă mobilă pentru preluarea decedaţilor din trei locaţii - Academia de Poliţie, sediul Academiei Române de pe Calea 13 Septembrie şi Industria Iutei din sectorul 5, unde au fost amplasate spitale mobile.

CUTREMUR 2018 SIMULARE După preluare, persoanele decedate sunt transportate la IML pentru identificare şi efectuarea necropsiei.

CUTREMUR 2018 SIMULARE Tot în cadrul exerciţiului, se prevede evacuarea răniţilor pe plan naţional, dar şi în străinătate, nefiind sigur dacă spitalele din ţară vor face faţă numărului mare de răniţi.

CUTREMUR 2018 SIMULARE "Singure nu ştim dacă vor face faţă până la capăt (spitalele - n.r.). Din cauza asta a fost discuţia până acum, să ne raporteze dacă au nevoie de evacuare pentru alte zone. Luăm în considerare şi evacuare pe plan naţional, şi la nevoie, dacă este neapărat, evacuare pe plan internaţional. Pentru asta suntem pregătiţi. Avem o echipă care face analiză. În momentul în care ne spune că trebuie să evacuăm anumiţi răniţi în alte zone ale ţării o vom face cu sprijinul ministerului Apărării şi al forţelor aeriene", a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

CUTREMUR 2018 SIMULARE Pe de altă parte, Arafat spune că există cazarmament asigurat pentru circa 30.000 de persoane în Bucureşti şi judeţul Ilfov.

CUTREMUR 2018 SIMULARE În plus, Arafat anunţă că va fi construită, în perioada următoare, cel puţin o tabără pentru sinistraţi, pentru a testa cum funcţionează o asemenea tabără.

×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close