Antena 3 CNN Actualitate Locale El este Raul, unul din pompierii eroi români care oferă ajutor în misiuni internaţionale

El este Raul, unul din pompierii eroi români care oferă ajutor în misiuni internaţionale

Opt pompieri sibieni fac parte din cel de-al doilea contingent prezent, în această perioadă, în Grecia, pentru sprijinirea autorităților elene prin activități de monitorizare a zonelor cu risc de incendiu din Estul Atenei. ISU Sibiu îi prezintă, pe rând, pe pompierii sibieni aflați în misiuni internaţionale.

El este Raul, unul din pompierii eroi români care oferă ajutor în misiuni internaţionale
Sursa foto: Facebook ISU Sibiu
de Claudia Popovici    |    20 Iul 2023   •   20:00

Este stare de alertă în Grecia. Peste 80 de incendii au făcut ravagii. Sute de pompieri, inclusiv din România, încearcă să oprească incendiile. Grecia a activat mecanismul european de protecție civilă şi așteaptă ajutor de la Uniunea Europeană. 

Pompierii români intervin în sprijinul omologilor eleni cu echipaje din mai multe zone din ţară.

Opt pompieri sibieni fac parte din cel de-al doilea contingent prezent, în această perioadă, în Grecia, pentru sprijinirea autorităților elene prin activități de monitorizare a zonelor cu risc de incendiu din Estul Atenei.

Raul este unul dintre pompierii eroi români care oferă ajutor în misiuni internaţionale şi a fost prezentat de ISU Sibiu, în cadrul unei postări pe Facebook. 

"Astăzi vă prezentăm pe unul dintre cei mai implicați și dedicați pompieri sibieni: Plt. Gheorghiu Raul - comandant de echipaj în cadrul Detașamentului de Pompieri Sibiu.

Pasiunea lui pentru această armă a început încă din adolescență, când profita de orice ocazie care se ivea, pentru a fi în preajma pompierilor, uneori privind de la depărtare cum aceștia acționează în misiunile lor. Aceasta l-a determinat mai târziu să devină pompier și să se alăture familiei pompierilor sibieni.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Implicarea și devotamentul său au fost demonstrate de-a lungul timpului nu doar în cadrul misiunilor încredințate, ci și în afara orelor de program, când a participat la nenumărate intervenții, oferind sprijin celor aflați în pericol, salvând oameni din flăcări și suflete necuvântătoare care aveau nevoie de ajutor.

Este la prima lui misiune internațională unde nu ratează nici o ocazie de a-și arăta pasiunea pentru această nobilă meserie, salvând viețile celor aflați în pericol.

Suntem mândri de tine, Raul! Ești un exemplu de implicare și profesionalism pentru noi toți! Te așteptăm să revii cu bine acasă"", scrie ISU Sibiu, pe Facebook. 

×
Subiecte în articol: pompieri ISU Sibiu incendii Grecia
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close