Antena 3 CNN Actualitate Locale Fost primar din Argeș, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a dat foc primăriei

Fost primar din Argeș, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a dat foc primăriei

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 22:11 12 Feb 2026 Modificat la 22:11 12 Feb 2026
judecator in timp ce da o sentinta
Fostul edil le-ar fi spus inițial procurorilor că a dat foc la clădirea instituției din cauza „disensiunilor acumulate cu diferiți angajați". FOTO: Getty Images

Un fost primar al comunei Beleți-Negrești, din Argeș, a fost condamnat în primă instanță la 4 ani de închisoare. Mihai Marin a fost acuzat că a dat foc primăriei în noaptea de 12 spre 13 decembrie 2021, potrivit jurnaluldearges.ro.  

Fostul edil le-ar fi spus inițial procurorilor că a dat foc la clădirea instituției din cauza „disensiunilor acumulate cu diferiți angajați". Între timp și-a schimbat declarația și a susținut că i s-a înscenat incendierea. Instanța de fond l-a condamnat la patru ani detenție, decizie care poate fi contestată.

Judecătoria Topoloveni a decis să îl condamne, în primă instanță, la 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, la 9 luni închisoare pentru violarea sediului profesional și la un an şi 9 luni închisoare pentru distrugere de înscrisuri.

Instanța de fond a contopit pedepsele și i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 2 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse de mai sus, respectiv 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în regim de detenție.

Îi este interzis să fie ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice pe o perioadă de 3 ani.

Judecătoria Topoloveni a respins ca inadmisibilă cererea de constituire parte civilă formulată de Primăria Comunei Beleţi-Negreşti, dar a admis în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata de despăgubiri civile de 459.976,41 lei către UAT Beleţi-Negreşti.

Mihai Marin mai trebuie să plătească și daune materiale către partea civilă SC Orange România SA (fostă S.C. Telekom Romania Communications S.A), de 119.043,44 lei.

Instanța menține măsura sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și dispuse prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni până la concurența sumei de 579.019,85 lei, în vederea reparării prejudiciului.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close