Antena 3 CNN Actualitate Locale Nepotul lui Mircea Rednic a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunţii

Nepotul lui Mircea Rednic a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunţii

G.A.
<1 minut de citit Publicat la 10:34 17 Aug 2026 Modificat la 10:36 17 Aug 2026
Marius totolici
Nepotul lui Mircea Rednic a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunţii

Marius Totolici, nepotul antrenorului Mircea Rednic, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 37 de ani.

Tânărul, născut în 1989, se cununase civil cu doar câteva zile înainte, iar sâmbătă, pe 15 august, urma să aibă nunta, scrie Ora de Sibiu

Marius era cunoscut în cadrul clubului Voinţa Sibiu, unde sprijinise grupele de copii şi juniori.

Potrivit informațiilor Ora de Sibiu, vineri seara, Marius petrecuse alături de apropiați şi nu ar fi dat semne că ar avea probleme.

El a fost găsit fără viaţă sâmbătă dimineaţă, murind în somn. Rezultatele autopsiei au arătat că tânărul a suferit un infarct miocardic sever, urmat de un stop cardiorespirator. 

Clubul de fotbal Voinţa Sibiu a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook.

"Drum lin, Mircea!
Cu profundă tristețe, familia Voința Sibiu a aflat vestea trecerii la cele veșnice a lui Totolici Mircea Marius, un prieten și susținător al clubului nostru, care ne-a fost alături și ne-a sprijinit în activitatea grupelor de copii și juniori.
Gesturile sale și sprijinul oferit pentru micii noștri fotbaliști vor rămâne în amintirea noastră și ne bucurăm că l-am avut alături!
În aceste momente grele, transmitem sincere condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!", 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close