Antena 3 CNN Actualitate Locale O tânără şoferiţă a intrat cu maşina într-un stâlp. Două persoane au fost rănite în accident

O tânără şoferiţă a intrat cu maşina într-un stâlp. Două persoane au fost rănite în accident

O tânără şoferiţă a intrat cu maşina într-un stâlp. Două persoane au fost rănite în accident
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
25 Oct 2019   •   14:35

Două persoane au fost transportate la spital după ce autoturismul în care se aflau a întrat într-un stâlp de electricitate aflat pe marginea drumului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.

Accidentul a avut loc vineri, între localităţile Cernetu şi Alexandria, şi s-a soldat cu rănirea a două persoane care au fost transportate la spital.

Potrivit IPJ Teleorman, o tânără în vârstă de 25 de ani, din Bucureşti, care conducea un autoturism pe drumul judeţean 504, în direcţia Alexandria, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate situat în afara părţii carosabile, pe sensul său de mers.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto şi a pasagerului aflat pe scaunul din dreapta faţă, un tânăr de 18 ani din comuna Mârzăneşti.

La sosirea echipajelor de intervenţie, tânăra aflată la volan era încarcerată şi prezenta răni grave. Victima a fost extrasă din autoturism de pompieri şi preluată de o ambulanţă care a transportat-o de urgenţă la Spitalul Judeţean. Cea de-a doua persoană rănită, conştientă şi cooperantă, cu leziuni uşoare, a fost dusă la spital de către un echipaj SMURD.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: tanara soferita stalp persoane accident
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close