Bătrânul de 85 de ani, scăpat vineri seara de pe targă de către un ambulanțier al Spitalului Municipal Câmpina, un bărbat de 49 de ani, este în continuare la terapie intensivă. În urma căzăturii, acesta a suferit mai multe traumatisme, iar starea lui de sănătate s-a agravat imediat după incident, intrând în comă. Potrivit unor surse medicale, bătrânul ar fi chiar tatăl managerului Spitalului Municipal Câmpina.
El a fost dus inițial la secția de neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Bătrânul ajunsese la unitatea medicală în urma unui accident rutier minor, unde a stat internat la secția de ortopedie.
Potrivit unor surse medicale, acesta urma să ajungă la Spitalul Municipal din Câmpina pentru recuperare. Doar că, în momentul în care era transportat către autospecială, pe rampa de acces din spital, targa s-a dezechilibrat.
Bărbatul a fost preluat de medici pentru a i se acorda primul ajutor şi polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu.
Potrivit unor surse medicale, bătrânul ar fi chiar tatăl managerului Spitalului Municipal din Câmpina, unde acesta trebuia să ajungă cu ambulanța care urma să-l preia.
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 2 Ploieşti au fost sesizaţi, miercuri, în jurul orei 18:30, cu privire la producerea unui incident în curtea unei unităţi spitaliceşti din municipiu.
"În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu", a transmis IJP Prahova.