Antena 3 CNN Actualitate Locale Restricții de circulație impuse de CNAIR pe cod roșu de caniculă: Ce drumuri și autostrăzi se închid duminică pentru unele autovehicule

Restricții de circulație impuse de CNAIR pe cod roșu de caniculă: Ce drumuri și autostrăzi se închid duminică pentru unele autovehicule

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:46 26 Iun 2026 Modificat la 14:46 26 Iun 2026
autostrada transilvania drum romania
Autostrada Transilvania. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 de tone vor avea restricţii de circulaţie, duminică, între orele 12:00 - 20:00, pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din 16 judeţe, unde va fi în vigoare o atenţionare Cod roşu de caniculă, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit sursei citate, judeţele vizate sunt: Hunedoara, Arad, Alba, Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Botoşani, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu.

„Aceste restricţii sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu şi Cod Roşu - val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat şi deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.

Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă”, se arată într-un comunicat de presă al CNAIR, transmis vineri Agerpres.

Excepții pentru unele autovehicule mari

Circulaţia vehiculelor va fi interzisă, temporar, cu excepţia:

  • transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală,
  • vehiculelor care participă la intervenţii în caz de forţă majoră,
  • transporturilor funerare, transporturilor poştale,
  • transporturilor de echipamente de prim ajutor,
  • transporturilor pentru distribuire de carburanţi,
  • transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată,
  • transporturilor pentru tractări vehicule avariate,
  • transporturilor pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate,
  • transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării,
  • transporturilor apă îmbuteliată şi băuturi răcoritoare,
  • transporturilor produse provenite din exploatări agricole,
  • transporturilor militare implicate în exerciţii multinaţionale,
  • transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanţie Returnare (SGR),
  • transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificaţie, produse de patiserie şi de cofetărie proaspete, pişcoturi şi biscuiţi, produse de patiserie şi de cofetărie conservate, zahăr şi produse conexe, cacao, ciocolată şi produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai şi produse conexe, condimente şi mirodenii, produse nutriţionale speciale, diverse produse alimentare şi produse uscate, sucuri şi băuturi alcoolice şi nealcoolice, inclusiv apa minerală).
  • utilajele proprii ale CNAIR, cât şi utilajele închiriate de la firmele cu care instituţia are contracte de lucrări în derulare.
Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close