Un profesor universitar de la o facultate de drept din Braşov a fost trimis în judecată, marți, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită. Procurorii susțin că ar fi primit bani de la studenţi, inclusiv cadre active ale MAI, pentru a-i ajuta să promveze examenele, potrivit unui comunicat transmis de Direcția Generală Anticorupție.
În acelaşi dosar mai sunt inculpaţi un fost profesor şi mai mulţi studenţi, pentru dare de mită, luare de mită, cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă. Potrivit anchetatorilor, mita cerută de profesor varia între 200 şi 500 de euro sau echivalentul în lei al acestor sume.
Potrivit anchetatorilor, în perioada august 2023 – iunie 2024, profesorul universitar de la o facultate de drept din municipiul Brașov, cu sprijinul unui alt inculpat, fost profesor la o instituție de învățământ, care își trafica influența pe care o avea asupra primului, a primit sume de bani de la mai mulți studenți, între care și cadre active ale MAI, pentru a le facilita promovarea examenelor susținute pe parcursul studiilor universitare sau de masterat, respectiv pentru a le transmite lucrările de licență și a le asigura promovarea examenului de licență.
Concret, mita solicitată de profesorul universitar era, de regulă, între 200 și 300 de euro (sau echivalentul în lei) pentru facilitarea promovării examenelor din timpul anilor de studiu și între 400 și 500 de euro (sau echivalentul în lei) pentru transmiterea lucrării de licență și promovarea examenului de finalizare a studiilor.
Pe parcursul cercetărilor, doi dintre inculpați au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, fiind ulterior plasați sub control judiciar până la data de 2 septembrie 2024, respectiv 31 decembrie 2024.
“În cauză, au fost dispuse măsuri asigurătorii în vederea confiscării speciale până la concurența sumei de 43.500 lei în cazul inculpatului – profesor universitar, respectiv până la concurența sumei de 27.000 lei în cazul inculpatului – fost profesor”, precizează sursa citată.