Un bărbat de 48 de ani a fost reţinut după ce a intrat noaptea în casa unei femei din comuna dâmboviţeană Nucet şi a ameninţat-o cu moartea ca să îi aprobe cererea de prietenie pe rețeaua socială Facebook, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.
„Cercetările au reliefat faptul că, bărbatul, la data de 25 februarie, în jurul orei 23:50, ar fi pătruns, fără drept, în locuinţa unei femei, de 41 de ani, din comuna Nucet, şi ar fi constrâns-o pe aceasta, prin ameninţare cu suprimarea vieţii, să îi accepte cererea de prietenie pe o platformă de socializare, creându-i astfel o stare de temere victimei.
În urma întocmirii formularelor de evaluare a riscului, a reieşit risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea femeii de 41 de ani şi a fiicei sale, de 17 ani, să fie pusă în pericol, fiind emise două ordine de protecţie provizorii cu valabilitate 120 de ore”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Pe numele agresorului a fost deschis dosar penal și va fi monitorizat electronic
De asemenea, cu acordul victimelor, a fost dispusă monitorizarea electronică a bărbatului, prin montarea unui dispozitiv de supraveghere electronică.
Conform unor surse judiciare, bărbatul şi femeia de 41 de ani în locuinţa căreia a pătruns acesta avuseseră în trecut o relaţie de concubinaj.
Pe numele agresorului a fost deschis dosar penal pentru violare de domiciliu, şantaj şi ameninţare.
Pe parcursul zilei de vineri, cel în cauză va fi prezentat magistraţilor, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Dacă sunteți victima violenței domestice sau martor la astfel de abuzuri, puteți cere ajutor la numărul de telefon 0800 500 333, disponibil 24 de ore din 24.
În cazul în care aveți cunoștință despre un caz de abuz asupra unui minor, puteți anunța acest lucru la Telefonul Copilului 116111, linia europeană de asistență pentru Copii.
