Antena 3 CNN Actualitate Locale Starea de alertă din Slobozia şi alte 4 localităţi din Ialomiţa, prelungită cu 30 de zile. Furnizorul de apă a rămas fără autorizație

Starea de alertă din Slobozia şi alte 4 localităţi din Ialomiţa, prelungită cu 30 de zile. Furnizorul de apă a rămas fără autorizație

M.P.
2 minute de citit Publicat la 19:23 16 Sep 2026 Modificat la 19:23 16 Sep 2026
robinet inchis
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Ialomiţa a decis, miercuri, prelungirea cu 30 de zile, în perioada 18 septembrie-17 octombrie, a stării de alertă în municipiul Slobozia şi comunele Scânteia, Ciulniţa, Cosâmbeşti şi Mărculeşti, cu satele aferente, pe fondul suspendării autorizaţiei de mediu a operatorului de apă-canal SC Urban S.A, notează Agerpres. 

Potrivit hotărârii adoptate de CJSU Ialomiţa, autorizaţia de mediu a SC Urban SA, care include staţia de epurare şi sistemul de alimentare cu apă ale municipiului Slobozia, precum şi sistemele de alimentare cu apă ale comunelor Ciulniţa, Scânteia, Cosâmbeşti şi Mărculeşti, este suspendată începând din 18 august.

Nu există alt operator

CJSU precizează că în localităţile respective nu există un alt operator care să asigure alimentarea cu apă potabilă şi epurarea apelor uzate.

"Se aprobă prelungirea stării de alertă la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale Slobozia, Scânteia, Ciulniţa, Cosâmbeşti, Mărculeşti, cu satele aferente acestora, din judeţul Ialomiţa, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.09.2026, până la data de 17.10.2026", se arată în hotărârea CJSU.

Pe durata stării de alertă, SC Urban SA trebuie să asigure continuitatea serviciului public de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi epurare a apelor uzate, pentru înlăturarea pericolului asupra sănătăţii populaţiei din cele cinci localităţi şi prevenirea deversării necontrolate a apelor uzate brute.

Menţinerea în funcţiune este prevăzută exclusiv pentru asigurarea continuităţii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi pentru preluarea şi epurarea apelor uzate menajere, pe perioada stării de alertă.

"Pe durata stării de alertă, în scopul diminuării impactului riscului generat de suspendarea autorizaţiei de mediu a S.C. URBAN S.A., se menţine aplicarea măsurilor aşa cum au fost dispuse prin Hotărârea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa nr. 21 din 20.08.2026. Pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi pentru diminuarea impactului tipului de risc, pe perioada stării de alertă, în vederea înlăturării pericolului iminent asupra sănătăţii populaţiei din cele cinci localităţi deservite şi pentru prevenirea deversării necontrolate a apelor uzate brute, SC Urban SA va asigura continuitatea serviciului public de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi epurare a apelor uzate. Menţinerea în funcţiune se face exclusiv pentru asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, preluare şi epurare a apelor uzate menajere, aplicându-se pe perioada stării de alertă", se arată în hotărâre.

Urban SA a informat CJSU că a demarat şi realizat o serie de măsuri şi intervenţii prevăzute în planul de avarie şi conformare.

Stare de alertă, din august

Starea de alertă fusese declarată în luna august şi urma să expire pe 17 septembrie, după ce autorizaţia de mediu a SC Urban SA Slobozia a fost suspendată pentru şase luni.

Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate (ANMAP) informa în luna august că, în urma controalelor efectuate de autorităţile competente, au fost constatate mai multe neconformităţi şi au fost stabilite măsuri cu termene de realizare, unele dintre acestea nefiind îndeplinite integral.

Suspendarea autorizaţiei a intervenit şi în contextul sesizărilor formulate de locuitorii municipiului Slobozia privind disconfortul olfactiv generat de activitatea staţiei de epurare. Potrivit ANMAP, monitorizările au evidenţiat zilnic şi în mod repetat depăşiri ale concentraţiilor de hidrogen sulfurat. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close