Acuzaţii extrem de grave la adresa unui medic stomatolog din Iaşi. Părinţii unui copil spun că doctorul ar fi scăpat o freză în gura băieţelului, iar acesta ar fi înghiţit-o. Medicul le-ar fi spus părinţilor că a fost vorba doar despre o hârtie abrazivă. Aceştia nu au crezut şi au dus copilul la spital, unde o radiografie a arătat adevărul.
Incidentul s-a petrecut într-o clinică stomatologică din Iași, în luna februarie a acestui an. Un copil de doar 5 ani a înghițit un obiect metalic în timpul unei proceduri dentare.
Totul s-a petrecut în cabinetul stomatologic, sub ochii mamei, care susține că medicul ar fi scăpat în gura copilului o piesă, cel mai probabil o mandrină sau vârful unei freze.
Inițial, personalul i-a spus că nu e nimic grav, doar o hârtie brazivă și că copilul va elimina obiectul pe cale naturală. Femeia a plecat spre spital pe cont propriu, iar radiografia a confirmat că băiatul avea în abdomen un corp metalic de peste 2cm.
Copilul a fost internat 4 zile la Spitalul Sfânta Maria din Iași, în timp în care medicii au decis să evite intervenția endoscopică și să monitorizeze tranzitoriu. Din fericire, piesa a fost eliminată fără complicații.
Familia a deschis un proces civil și cere despăgubiri de 15.000 euro. Reprezentanții clinicii susțin că nu s-a pus în via în pericol viața copilului și au recomandat investigații medicale. În acest moment, cazul nu a fost analizat de Colegiul Medicilor Dentiști, iar clinica respinge orice acuzație de malpraxis.