Antena 3 CNN Actualitate Locale Vilă incendiată în miez de noapte. Focul ar fi fost pus de o mână criminală

Vilă incendiată în miez de noapte. Focul ar fi fost pus de o mână criminală

Vilă incendiată în miez de noapte. Focul ar fi fost pus de o mână criminală
Sursa foto: Foto: Facebook / ISU București - Ilfov
09 Iun 2017   •   16:34

O vilă din municipiul sucevean Rădăuţi, în care locuiesc două familii, a fost incendiată intenţionat la miezul nopţii. O femeie de 66 de ani a ajuns la spital intoxicată cu fum şi cu atac de panică, potrivit adevarul.ro.

La fața locului au ajuns militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi şi ai Gărzii de Intervenţie Siret, dar şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 66 de ani, care s-a intoxicat cu fum şi a suferit un atac de panică. Ulterior, aceasta a fost transportată la Centrul de Primire Urgenţe a Spitalului din Rădăuţi, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.Pompierii au stabilit că focul a fost pus intenţionat de o mână criminală, fiind găsite două locuri în care focul a fost pus.

Poliţiştii fac acum cercetări pentru a-l prinde pe incendiator.

×
Subiecte în articol: vila Suceava Radauti noapte
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close