Antena 3 CNN Actualitate MAE: Românii cu contracte temporare din Spania, Franța și Marea Britanie se pot întoarce acasă

MAE: Românii cu contracte temporare din Spania, Franța și Marea Britanie se pot întoarce acasă

Ministerul Afacerilor Externe informează că, în perioada 21 - 24 mai, vor fi organizate șapte zboruri din Spania, Franța și Marea Britanie, pentru cetățenii români cu contracte temporare aflați în aceste țări.

MAE: Românii cu contracte temporare din Spania, Franța și Marea Britanie se pot întoarce acasă
Sursa foto: Foto: Pixabay
21 Mai 2020   •   18:57

„În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, urmare demersurilor întreprinse la nivelul misiunilor diplomatice ale României în străinătate și la nivelul Centralei MAE, în perioada 21 - 24 mai vor fi organizate șapte zboruri din state europene (Regatul Spaniei, Republica Franceză și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord) pentru cetățenii români aflați în situația descrisă mai sus.

Astfel, ca rezultat al cooperării la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerului Afacerilor Interne va fi facilitată organizarea unor zboruri din Madrid (21 și 24 mai), Barcelona (21 și 24 mai), Malaga (22 mai), Londra (23 mai), Paris (23 mai).”, anunță MAE.

×
Subiecte în articol: Marea Britanie Franta Spania
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close