Antena 3 CNN Actualitate Mărturia soției bătute de deputatul AUR: ”Am părăsit domiciliul. Voi divorța” | De ce nu a cerut ordin de restricție

Mărturia soției bătute de deputatul AUR: ”Am părăsit domiciliul. Voi divorța” | De ce nu a cerut ordin de restricție

Avem mărturiile soției bătute de deputatul AUR, Dumitru Focșa. Femeia spune că a părăsit domiciliul alături de copil și intenționează să divorțeze.

de Andreea Ştefan    |    06 Ian 2023   •   15:37

”Tot ceea ce am avut de declarat am declarat la poliție, am depus acolo o plângere, acolo s-a semnalat tot ceea ce s-a întâmplat și acum eu aștept să își facă autoritățile treaba și să decurgă lucrurile conform legii”, a declarat soția deputatului AUR, Dumitru Focșa, pentru Antena 3 CNN.

Aceasta a explicat și de ce nu a cerut ordin de restricție împotriva soțului său violent.

”Am considerat că nu este necesar atâta timp cât eu plec, părăsesc domiciliul conjugal și mă mut la casa mamei mele, la Brăila, și aici îmi voi continua viața de acum înainte. Deci am considerat că nu am nevoie de acest ordin de protecție”, a explicat femeia.

De asemenea, ea a mărturisit faptul că dorește să divorțeze de Dumitru Focșa, după ce acesta a înșelat-o cu o colegă de partid, apoi a bătut-o în fața copilului.

”Sigur da. Este prima dată când a fost ceva mai grav, dar incidente și conflicte în familie au mai fost de-a lungu celor 13 ani de când suntem împreună.Nu a fost ceva peste care să nu putem să trecem, dar acum a fost ceva mai grav. Un om este violent din fire și să-l determine orice conflict. În cazul nostru poate a fost un cumul de mai mulți factori cu un consum de alcool, stres, nu știu.

E are o fire mai impulsivă, dar acum, de data asta, s-a întâmplat într-un context în care s-au acumulat mai mulți factori. A cedat nervos. Sigur că eu consider că nu trebuie să se ajungă niciodată la așa ceva. De aceea am făcut toate demersurile legale, de aceea voi demara și procedura de divorț. Am părăsit domiciliul. Copilul este cu mine, se va urma și în privința copilului tot procedura legală, autoritățile își vor face datoria. Și în acest caz am fost ajutată, a fost consiliată, deci urmează să fiu în continuare consiliată.

(...) În ultimii 2 ani au fost mereu nemulțumiri legate de lipsa timpului petrecut împreună, de lipsa implicării în problemele de familie, de diverse. Sunt probleme personale, nu vreau se le discut public”, a declarat soția deputatului AUR, Dumitru Focșa.

×
Subiecte în articol: deputat AUR Dumitru Focșa sotia
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close