×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Mărturiile unor pompieri de la Colectiv: „Când am intrat înăuntru se auzeau doar telefoanele lor sunând încontinuu"

de D.G.   •   03 Noi 2015   •   17:39
Mărturiile unor pompieri de la Colectiv: „Când am intrat înăuntru se auzeau doar telefoanele lor sunând încontinuu" 817
Echipajele de la unitatea de pompieri din Bulevardul Pieptănari au fost primele care au ajuns la clubul Colectiv în seara tragediei. Şi-au pus pe faţă măştile de oxigen şi s-au apucat să-i scoată afară pe toţi cei rămaşi în interiorul halei, scrie adevarul.ro.

Când înăuntru nu mai era decât fumul şi răniţii plecaseră deja spre spitale, pompierii s-au rezemat de ziduri şi au început să plângă.Tocmai terminaseră cea mai grea misiune din viaţa lor. Am mers la unitatea din Pieptănari să stăm de vorbă cu ei şi i-am găsit pe pompieri în curtea unităţii, încă marcaţi de traumele ultimei intervenţii. Doi dintre ei, Marian Floarea şi Sorin Arhire, au găsit puterea să şi vorbească.

Când li se dă alarma, pompierii au două minute să se echipeze şi să iasă cu autospecialele pe poarta unităţii. De obicei, nu ştiu cât de gravă este situaţia spre care se îndreaptă. Când au ajuns în faţa clădirii în care funcţiona clubul, au văzut oameni arşi alergând în stradă. Sorin Arhire îşi aminteşte: „Învăţat ca la alte incendii, cu câteva victime, am văzut vreo 4-5 care ieşeau cu arsuri şi am crezut că despre ei este vorba, zic să mă opresc să-i ajut.

Dar înainte era tot mai rău, tot mai mulţi, tot mai mulţi. Oameni care ardeau hainele pe ei şi care ne implorau să-i ajutăm, să intrăm înăuntru şi să le salvăm prietenii. Uşa era blocată de cadavre, o grămadă de corpuri unul peste celălalt şi a trebuit să le dăm la o parte ca să putem intra”. Lângă uşa clubului era un băiat pe care l-am văzut mereu la televizor şi care ne-a ajutat foarte mult. Am rămas uimit, el voia să intre după mine înăuntru şi nu avea mască, nu avea nimic. Eu abia făceam faţă cu aparatul de oxigen şi el voia să intre.

Pompierii n-au mai avut ce să stingă, pentru că focul nu mai ardea în interiorul clubului. „N-a fost un incendiu normal, cu care ne întâlnim în fiecare zi. Noi am ajuns acolo şi nici nu mai aveam ce să stingem, pentru că acel burete s-a aprins dintr-odată şi a ars cu repeziciune. Nu mai era decât fum şi trupuri întinse pe jos. A fost mai mult o gazare, pentru că buretele a ars şi a emanat acel fum toxic, iar tot ce era înăuntru rămăsese intact, inclusiv mesele şi scaunele din lemn. Fumul era atât de toxic încât făceai doi paşi înăuntru şi nu mai puteai respira. Fără aparat de oxigen nu se putea pătrunde”, spune Marian Floarea.

Citeste mai mult: adev.ro/nx7s6n
Pompierii n-au mai avut ce să stingă, pentru că focul nu mai ardea în interiorul clubului. „N-a fost un incendiu normal, cu care ne întâlnim în fiecare zi. Noi am ajuns acolo şi nici nu mai aveam ce să stingem, pentru că acel burete s-a aprins dintr-odată şi a ars cu repeziciune. Nu mai era decât fum şi trupuri întinse pe jos. A fost mai mult o gazare, pentru că buretele a ars şi a emanat acel fum toxic, iar tot ce era înăuntru rămăsese intact, inclusiv mesele şi scaunele din lemn. Fumul era atât de toxic încât făceai doi paşi înăuntru şi nu mai puteai respira. Fără aparat de oxigen nu se putea pătrunde”, spune Marian Floarea.

Marian Floarea: „Când am intrat înăuntru, era o linişte desăvârşită. Nici noi nu prea puteam comunica unii cu alţii pentru că aveam măştile pe figură... Se auzeau doar telefoanele lor sunând încontinuu, răspândite pe jos şi luminând în întuneric. Nu era vizibilitate deloc, noi am folosit nişte lanterne din dotare şi pe pipăite. Mers pe coate şi pipăit: «Aici e cineva, aici e cineva». Am intrat în fiecare ungher: din toaletă am scos cinci persoane, din garderobă trei, de lângă bar, de peste tot...”.

Sorin Arhire: „Am ajuns la cei căzuţi înăuntru şi am vrut să-l ridic pe unul dintre ei, dar am rămas cu pielea în mână, cădea pielea de pe ei pur şi simplu. A venit un coleg şi m-a ajutat să-l scot, după care am pierdut evidenţa. Găseam - scoteam, găseam - scoteam. Am ieşit afară când mi s-a lipit aparatul de faţă pentru că nu mai aveam aer. Trei aparate am schimbat. A fost ceva de nedescris“.

Marian Floarea: „Un băiat de afară ne tot ruga: «E prietena mea înăuntru, salvaţi-o, salvaţi-o». Au ieşit colegii mei cu ea pe braţe şi am încercat să o readucem la viaţă cu manevre de resuscitare. Apoi a fost preluată de ambulanţă şi nu ştim ce s-a mai întâmplat. A fost groaznic. În hala aceea nu erau sisteme de aerisire, nu erau geamuri, era o hală închisă, cu o singură intrare. Noi căutăm de obicei gurile de aerisire, geamurile, decopertăm, spargem geamurile, ca să fie cât mai uşor accesibil, să iasă fumul. Acolo n-am avut ce să deschidem. Oamenii ăia n-au avut nicio şansă. În afara accesului principal, o uşă normală, mai era o uşă legată cu un lanţ. Cine putea să o deschidă în panica aceea? Abia când s-a terminat misiunea ne-am dat seama că a fost cea mai mare tragedie din ultimele decenii. Mă gândeam la părinţii care şi-au pierdut copiii, că şi eu sunt părinte. M-am gândit că şi fetele mele o să crească...”

Sorin Arhire: „În meseria asta, chiar dacă ai salvat 10 sau 20 de persoane înainte, când nu reuşeşti să salvezi un om uiţi de toţi ceilalţi pe care i-ai salvat. O singură chestie îţi poate strica tot ce crezi despre tine. Am găsit înăuntru o persoană de peste 100 de kilograme şi eram singur. Am încercat, chiar am încercat, dar n-am putut s-o clintesc. Nu mai aveam putere, nu că nu voiam. Au venit doi colegi să mă ajute şi abia am reuşit toţi trei. Eram sleiţi de puteri”. Incendiul s-a manifestat foarte repede, a durat câteva minute şi apoi a rămas fumul. Nu era un fum normal, cum ai da foc la un lemn, era ceva toxic. Dacă intrai doi paşi fără aparat de oxigen îţi ardea căile respiratorii. Tot interiorul clubului era negru de fum, dar nimic nu era ars, nici măcar mesele şi scaunele din lemn.





sati