Antena 3 CNN Actualitate Medicii de familie ar putea primi cu 30% mai mulţi bani. Ce condiţie trebuie să îndeplinească

Medicii de familie ar putea primi cu 30% mai mulţi bani. Ce condiţie trebuie să îndeplinească

Medicii de familie ar putea primi cu 30% mai mulţi bani. Ce condiţie trebuie să îndeplinească
Sursa foto: Foto: askanmd.blogspot.com
26 Mar 2013   •   19:37
Un nou proiect al contractului cadru prevede ca medicii de familie cu liste de peste 2.200 de pacienţi să primească cu 30% mai mulţi bani. Cei care au şi un medic angajat ar putea primi cu 50% mai mult, nefiind necesară deschiderea unei noi liste, ci mărirea celei existente, se arată în acelaşi proiect.

"S-a mărit plata medicilor de familie la cei cu liste de peste 2.200 de pacienţi, cu 30 la sută, iar cei care au un medic angajat vor primi cu 50% mai mult, bani suplimentari, din punctele realizate la lista de 2.200 de pacienţi. Astfel, nu se va mai stimula deschiderea de noi liste, ci lungirea celor actuale", explică surse autorizate, citate de Mediafax.

Proiectul prevede enumerarea clară a bolilor cronice urmărite prin medicina de familie, fiind vorba despre afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate, printre care afecţiunile oncologice, diabetul zaharat, starea posttransplant şi bolile rare.

Conform aceluiaşi proiect, s-a introdus telemedicina ca serviciu decontabil în medicina de familie, acesta fiind chiar mai bine plătită decât un serviciu normal.

Noul proiect prevede că valoarea minimă garantată a punctului "per capita", unică pe ţară, este de 3,5 lei, iar "per serviciu", de 1,8 lei. Valoarea punctului "per capita" se poate majora dacă se obţin economii în fiecare trimestru.

Valoarea punctului la medicii specialişti este de 1,7 lei pe consultaţie, la care se adaugă sporuri, prevede acelaşi proiect.

Proiectul prevede şi introducerea unui tarif de maximum 200 de lei pe zi ca plată suplimentară pentru confort la internare în spitale. Altfel spus, spitalele nu vor avea voie să ceară în plus mai mult de 200 de lei pacienţilor care doresc să stea în saloane cu confort sporit.

Tariful pe zi pentru îngrijiri la domiciliu a scăzut la 30 de lei, de la 50 de lei, iar tariful îngrijiri paliative la domiciliu a scăzut la 35 de lei, de la 55 de lei, în ambele cazuri fiind vorba despre o durată de peste 42 zile.

Proiectul menţionează şi faptul că, din 2013, se foloseste prescripţia electronică, şi doar ca excepţie cea pe hârtie, iar termenul de plată către furnizori se reduce la 60 zile, de la 180.

Contractul cadru pe 2013 ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie.




 

 

 

×
Subiecte în articol: medici de familie medici
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close