Antena 3 CNN Actualitate Medicul-erou, Cătălin Denciu, i-a spus în avion lui Tătaru ce s-a întâmplat la ATI în Neamț: “Am încercat să salvez ce se mai putea”

Medicul-erou, Cătălin Denciu, i-a spus în avion lui Tătaru ce s-a întâmplat la ATI în Neamț: “Am încercat să salvez ce se mai putea”

Medicul Cătălin Denciu, eroul din incendiul de la Secția ATI a spitalului din Piatra Neamț, i-a relatat Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, ce s-a întâmplat în salonul în care au murit 10 pacienți. Cei doi se aflau sâmbătă seară în zborul de la Iași spre București, unde medicul a fost adus la Spitalul Floreasca pentru evaluare.

Medicul-erou, Cătălin Denciu, i-a spus în avion lui Tătaru ce s-a întâmplat la ATI în Neamț: “Am încercat să salvez ce se mai putea”
de Mia Lungu    |    15 Noi 2020   •   14:45

În seara de sambătă, când a izbucnit incendiul, doctorul Cătălin Denciu în vârstă de 42 de ani, a scos pacienții COVID din salonul alăturat celui care ardea, ajutat de alti 3 colegi, chirurgul Pavel Borș și două asistente.

Apoi a intrat în salonul cuprins de flăcări, pentru a încerca să salveze viețile celor aflați deja în stare gravă la ATI, acesta suferind arsuri pe 60% din corp.

Sâmbătă noaptea a fost dus la Iași, iar de acolo la București, cu un avion militar. În avion, alături de el a zburat și Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății. Cei doi se cunosc, au participat împreună la mai multe simpozioane medicale, si potrivit Digi 24, ei ar fi fost și colegi de facultate. 

Nelu Tătaru despre Cătălin Denciu: Suntem prieteni şi colegi, îşi face datoria cum aţi văzut şi în această seară, încercând să salveze pacienţi

Surse din rândul celor care au asigurat transportul au povestit că în aeronavă Nelu Tătaru a vorbit cu medicul Denciu. Când ministrul l-a întrebat ce s-a întâmplat în salon, medicul i-a răspuns: “Am încercat să salvez ce se mai putea”, relatează Libertatea.

„Avionul militar pus la dispoziţie de MApN a aterizat în Bucureşti cu domnul doctor, care va fi dus la Spitalul Floreasca şi va fi pregătit pentru transferul către Spitalul Militar Regina Astrid din Belgia. Putem, în cursul acestei dimineţi, după ora 7, să asigurăm transportul, tot cu o aeronavă militară pusă la dispoziţie de MApN a medicului erou. Îi doresc sănătate, să aibă putere şi mă rog să reuşească să treacă de acest moment de cumpănă”, a declarat Premierul Ludovic Orban, sâmbătă seară, la încheierea reuniunii celulei de criză de la Ministerul Afacerilor Interne.

Medicii belgieni se plâng că partea română nu a transmis din timp dosarul lui Cătălin Denciu: „Nu este foarte profesional”

Medicul Cătălin Danciu a ajuns în Belgia, duminică după prânz, la bordul unui avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, cu asistenţă medicală specializată asigurată de o echipă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi SMURD Bucureşti. 

Surse din cadrul spitalului belgian, care au acces la dosarul medicului de la Piatra Neamț, s-au plâns însă de faptul că partea română a întârziat transmiterea dosarului medical întocmit pentru Cătălin Danciu. „Nu este foarte profesional, asta vă pot spune cu siguranță”, spun sursele citate de Libertatea.

10 morți în incendiul de la secția ATI COVID a Spitalului Județean Piatra Neamț

În urma incendiului de sâmbătă seară, de la secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean Piatra Neamț, au murit 10 pacienți și 7 persoane au fost rănite, între care și medicul de gardă Cătălin Denciu.

 

 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close