Antena 3 CNN Actualitate Meteorologii ne avertizează: Va fi ger aspru şi viscol în toată ţara până sâmbătă dimineaţă

Meteorologii ne avertizează: Va fi ger aspru şi viscol în toată ţara până sâmbătă dimineaţă

Meteorologii ne avertizează: Va fi ger aspru şi viscol în toată ţara până sâmbătă dimineaţă
de S.T.    |    12 Dec 2012   •   15:10

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o informare de ger şi viscol la nivelul întregii ţări, valabilă până sâmbătă, la ora 10.00.

Meteorologii avertizează că în după-amiaza zilei de miercuri, 12 decembrie 2012, precum şi în cursul nopţii de miercuri spre joi, vântul va prezenta intensificări în nord-estul, centrul ţării şi la munte, dar mai ales în regiunile sudice, spulberând sau viscolind zăpada.

Vremea se va răci treptat, începând de joi, devenind extrem de rece, geroasă mai ales în timpul nopţii, dar şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării.




Potrivit ANM, cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în cursul nopţii de joi spre vineri, cu precădere în nord-estul, centrul şi sudul ţării, unde minimele vor coborî frecvent sub -15 grade Celsius, până în jurul valorii de -26 de grade Celsius în estul Transilvaniei.

Cum era de aşteptat, maximele diurne vor fi îndeosebi negative şi se vor situa, în general, între -10 şi zero grade Celsius.

Pentru mai multe informaţii despre vreme accesează meteoplus.antena3.ro.

×
Parteneri
Metoda prin care românii au păcălit automatele de reciclare
x close