×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Ministerul Sănătăţii a schimbat programul de vizitare a bolnavilor internaţi în spitale

de D.D.   •   28 Dec 2012   •   08:29
Ministerul Sănătăţii a schimbat programul de vizitare a bolnavilor internaţi în spitale 407
Foto: Agerpres
Bolnavii internaţi în spitale pot fi vizitaţi zilnic, însă numai între anumite ore, iar persoanele care asigură serviciul de pază vor da o declaraţie prin care se angajează să nu primească niciun fel de "atenţii" pentru a permite accesul în afara programului de vizitare.

Prevederile sunt cuprinse în Ordinul privind reglementarea programului de vizite în unităţile sanitare publice emis în 17 decembrie de
ministrul Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit actului normativ, programul de vizită în unităţile sanitare publice este de luni până vineri, între orele 15.00 şi 20.00, precum şi
sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 şi 20.00.


Managerii unităţilor sanitare au obligaţia să afişeze programul de vizite la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil şi accesibil vizitatorilor", se arată în Ordinul ministrului Sănătăţii. Totodată, prin actul normativ a fost interzisă unităţilor sanitare perceperea de taxe pentru vizitarea pacienţilor.

Persoanele care asigură paza unităţilor sanitare vor da o declaraţie prin care se angajează să respecte programul de vizite şi să nu primească niciun fel de "atenţii" pentru a permite accesul în afara acestui program.  "În cazul încălcării acestor prevederi se vor aplica sancţiuni administrative, până la desfacerea contractului de muncă pentru persoana care se face vinovată sau încetarea contractului cu firma
de prestări de servicii de pază", potrivit Ordinului ministrului Sănătăţii.

Totodată, Ordinul prevede că un pacient internat într-un salon cu mai mult de trei paturi poate fi vizitat de maximum trei persoane.  De asemenea, în salon pot fi simultan vizitatori pentru cel mult doi pacienţi.

Unităţile sanitare pot dispune ca durata vizitei să fie limitată la 60 de minute, pentru a da posibilitatea vizitei şi celorlalţi pacienţi internaţi în acelaşi salon, dacă există solicitări în acest sens.

Pacienţii din secţiile sau compartimentele de terapie intensivă pot fi vizitaţi zilnic doar de membrii familiei, respectiv părinţi, copii, surori sau fraţi. La aceşti pacienţi pot intra cel mult două persoane, care trebuie să respecte procedurile interne ale secţiei. Secţiile sau compartimentele de terapie intensivă sunt obligate să aibă un număr de telefon prin care medicul curant sau cel de gardă să informeze familia despre starea pacientului.

Familiile pacienţilor internaţi în oricare dintre secţiile unităţii sanitare pot discuta direct cu medicul curant în timpul programului de lucru al acestuia, în baza unui program stabilit de medicul şef sau de coordonatorul secţiei, aprobat de directorul medical şi afişat la loc vizibil în unitatea sanitară.

Pacienţii aflaţi în stare critică sau terminală pot fi vizitaţi la orice oră, indiferent de secţia în care sunt internaţi. Un membru al familiei poate solicita să stea permanent lângă pacientul aflat în stare critică sau în fază terminală, dacă sunt condiţii necesare în secţia în care este internat.











sati