Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Apărării a pedalat pentru Invictus

Ministrul Apărării a pedalat pentru Invictus

Ministrul Apărării a pedalat pentru Invictus
Sursa foto: Foto: MApN, Valentin Ciobîrcă
15 Oct 2016   •   15:50

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a pedalat, sâmbătă, 56 de kilometri împreună cu voluntarii Invictus şi membrii asociaţiei Povestaşii, pentru a impulsiona campania de strângere de fonduri pentru participarea militarilor români răniţi în misiuni, la jocurile paralimpice Invictus, Toronto 2017, anunță News.ro.

”Şi noi vom acorda o finanţare de la bugetul nostru, dar nu putem să acoperim toate elementele de cheltuieli, ca atare e bine să facem, în cele 11 luni rămase, tot ce putem pentru a completa aceste resurse. Mă alătur, ca de obicei, cu mare plăcere unor asemenea acţiuni. (...) Sper să facem faţă celor 56 de kilometri care ne aşteaptă. Trebuie. Suntem Invictus!”, a declarat Mihnea Motoc la începutul cursei cu bicicleta prin Codrii Vlăsiei.

Traseul, la care au participat mai mulţi militari din grupul Invictus, dar şi membri şi voluntari ai unor organizaţii neguvernamentale, a fost unul destul de dificil, pe o distanţă de 56 de kilometri, iar în unele zone aderenţa cauciucurilor de bicicletă a fost greu de gestionat din cauza noroiului şi a terenului înclinat.

Începând din 2014, Grupul Invictus Romania colectează fonduri pentru a trimite cel puţin un luptător rănit al Armatei Române la Jocurile Paralimpice Invictus.

Campania de strândere de fonduri pentru Toronto 2017 se încheie pe 9 noiembrie. 

×
Subiecte în articol: mihnea motoc invictus
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close